Web Analytics

articol scris duminică, 13 noiembrie 2022

Fosta contabilă a Spitalului Județean Argeș, trimisă în judecată. Femeia e acuzată că a furat un milion de euro

Procurorii DIICOT au finalizat, după mai bine de cinci ani, rechizitoriul în dosarul Amaliei Dumitrașcu, fosta contabilă a Spitalului Județean Argeș, acuzată că a furat o sumă uriașă de la instituția pentru care lucra. Femeia și alți doi complici, reprezentanți ai unor firme, au fost trimiși în judecată.

Furtul de un milion de euro a ieşit la iveală în aprilie 2017. Atunci, directorul economic al spitalului a fost schimbat, iar noul director a descoperit că fuseseră făcute mai multe plăți nejustificate. Totul a pornit de la două ordine de plată cu date ce nu corespundeau cu cele de pe facturi: contul bancar şi codul fiscal erau diferite faţă de cele de pe factură, însă numele furnizorului era acelaşi.

Citește și: Explozie la Istanbul. Cel puțin șase oameni au murit iar alți 53 au fost răniți

Potrivit rechizitoriului, Amalia Dumitrașcu avea un plan bine pus la punct pentru a fura banii. Plățile spitalului se făceau în ultimele zile ale lunii, iar femeia era prezentă la verificarea și semnarea actelor. ”Amalia Dumitrașcu stătea lângă martoră în timp ce verifica documentele și semna ordinele de plată. (...) îi distrăgea atenția de la verificările pe care le făcea, (...) arătându-i diverse fotografii din telefon cu fiica sa, solicitând diverse obiecte, povestind anumite chestiuni cu o voce ridicată și pe un ton care le capta atenția (...)”, scriu procurorii DIICOT în rechizitoriu.

Citește și: Un bloc construit cu autorizație falsă a fost demolat

Amalia Dumitraşcu mai are o fraudă mare la activ, dată unei bănci din Piteşti în perioada 2002-2005. În acel dosar, femeia a scăpat de închisoare prin prescrierea faptelor, fiind însă obligată să achite băncii despăgubiri în valoare de 1,6 milioane lei, conform Realitatea.Net.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nicușor Dan salută noua lege promulgată de Zelenski. Ce drepturi vor avea românii din Ucraina

Președintele României, Nicușor Dan, a salutat decizia omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, de a promulga modificările legislative privind educația în […] Citește!

Rovinieta poate fi plătită și după plecarea la drum. Termenul-limită prevăzut de noua lege

Șoferii din România nu mai sunt obligați să cumpere rovinieta înainte de a porni la drum, după modificarea regulilor privind […] Citește!

George-Simion-presedinte

George Simion, prima reacție după decizia în cazul lui Călin Georgescu: „Tot un abuz, dar o victorie a protestelor”

George Simion a reacționat după ce Tribunalul București a decis înlocuirea arestului preventiv al lui Călin Georgescu cu arestul la […] Citește!

Pitești. Un candidat la examenul de permis auto, prins cu copiatul

Marți, 13 octombrie, în jurul orei 13:00, în sala de examen a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și […] Citește!

Anunț de mediu. SC Titan SRL

ANUNȚ DE MEDIU S.C. TITAN S.R.L., cu sediul în municipiul Câmpulung, strada Grigore Alexandrescu, nr. 15A, judetul Arges, prin cererea […] Citește!

ISU Argeș. Cum poți preveni dituațiile de urgență

„Pentru unii, ziua de 13, mai ales atunci când pică marțea, este asociată cu ghinionul. Pentru noi, pompierii, este un […] Citește!

Bogdan Velcescu (deputat AUR): „Mufați la banii publici! PSD, PNL și USR au blocat taierea subvenției partidelor și cumpărarea presei pe banii românilor, în timp ce țara se îngroapă în deficit”

Partidele aflate la guvernare au blocat inițiativa legislativă a AUR care prevedea suspendarea subvențiilor acordate partidelor politice de la bugetul […] Citește!

Piteștean de 31 de ani, mort în casă. Cauza va fi stabilită la autopsie

Marți, 13 octombrie, zi nefastă pentru un bărbat în vârstă de 31 de ani. Polițiștii din Pitești au fost sesizați […] Citește!

Argeș. 865 lei amendă pentru agresivitate la volan

Luni, 12 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au desfășurat activități specifice de supraveghere și fluidizare a traficului rutier, […] Citește!

Argeș. Expoziție la Muzeul Golești

Miercuri, 14 octombrie, începând cu ora 13:00, are loc vernisajul expoziției „Zestrea care ne unește, Portul popular românesc”, expoziție organizată […] Citește!

Concurs pentru directorii de școli din Argeș. 203 candidați au susținut proba de competențe

203 candidați din județul Argeș au susținut marți, 13 octombrie, proba de evaluare a competențelor în cadrul concursului pentru ocuparea […] Citește!

Caraș-Severin. Mamă a șase copii, salvată de la o tentativă de sinucidere

Luni, 12 octombrie 2026, o femeie, mamă a șase copii din satul Ciclova Română a fost salvată de la o […] Citește!

Omul săptămânii

Gheorghe Badea

Opinie

Ce nu face statul face privatul. Gheorghe Badea, în cazul de faţă

Din ediția tipărită

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!

Căruţa înaintea boilor fotovoltaici de la Câmpulung

O recentă rectificare bugetară efectuată de legislativul câmpulungean a transferat niște bănuți de la eternele și neimplementatele proiecte de piste […] Citește!

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!