Web Analytics
scris miercuri, 22.04.2015

Revoluţie la Câmpulung! S-a forţat intrarea în Grădina Publică

Primele zile călduroase ale primăverii acestui an au deschis porţile parcului central al Câmpulungului, după aproape doi ani de la închidere. Deşi lucrările de reabilitare ale Grădinii Publice „Mersi” nu au fost finalizate, câmpulungenii au forţat îngrădirea zonei de şantier şi au intrat pe alei, dovedind încă o dată neputinţa autorităţilor locale de a gestiona dezastrul produs prin eşecul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii turistice a Municipiului Câmpulung prin reabilitarea zonei istorice şi de agrement Complex Parc Kretzulescu”. În stare de criză, cei de la Primărie au dispus montarea temporară a băncilor, acceptând ideea că este riscant să interzică în continuare accesul în parc. Faptul că există pericolul producerii unor accidente nu îi sperie pe câmpulungeni. „Sunt gropi neastupate, bazinul fântânii arteziene este plin de apă, băncile nu sunt fixate în ciment – sunt locuri periculoase, este adevărat, dar nici nu ne mai puteau ţine fără parcuri! Gândiţi-vă că nu au fost în stare să termine Grădina Publică în doi ani! Cât ar fi durat dacă la Câmpulung ar fi existat un parc cât Cişmigiu, din Bucureşti?! Am fi stat fără loc de plimbare douăzeci de ani?”, a fost reacţia unui pensionar culcuşit la umbra încă rară a unui castan supravieţuitor al lucrărilor (ne)efectuate de Grup Corint.

Primarul interimar Țâroiu: „Oamenii să mai aibă răbdare două săptămâni”

În mod oficial, primarul interimar Liviu Ţâroiu anunţase că Grădina Publică va fi accesibilă începând cu data de 1 mai. „Chiar aşa va fi, fiindcă am luat hotărârea de a închide din nou parcul, în vederea finalizării lucrărilor. Oamenii trebuie să înţeleagă, să mai aibă răbdare două săptămâni. Parcul va fi închis de marţi, 20 aprilie, până la 1 mai. Anunţăm acest lucru prin afişe amplasate pe gardul parcului şi sper că nu vor apărea probleme!”, ne-a declarat Ţâroiu. C.I.B.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită