Web Analytics
scris miercuri, 22.04.2015

În memoria lui Andrei! Pentru a arăta că România nu este țara nepăsării: marș împotriva indiferenței și incompetenței în fața spitalului Curtea de Argeș

Povestea lui Andrei, micuțul în vârstă de 8 ani din Corbeni, mort din cauza unui diagnostic gresit al medicilor de la Spitalul Municipal Curtea de Argeș, a impresionat întreg municipiul, astfel, miercuri, 21 aprilie va fi organizat un eveniment, care a fost stabilit pe Facebook, la care sunt rugaţi să participe atât cei care l-au cunoscut pe copil cât si toți cei care vor să se lupte impotriva nepăsarii și a unui sistem medical bolnav. Concluzia medicilor legişti a arătat că băiatul nu suferea de enterocolită așa cum a fost diagnosticat de medici, ci avea o infecţie care s-a răspândit în tot corpul şi a dus la infarct. Raportul specialiştilor legişti arată că medicii din Curtea de Argeş care l-au consultat pe băieţel nu şi-au dat seama că acesta avea o infecţie localizată la inimă şi plămâni. Aceasta s-a extins rapid şi a dus la infarct. Analizele de sânge şi o simplă radiografie ar fi arătat clar de ce anume suferea copilul. El a fost internat vineri seara în spital cu febră, stări de vomă şi dureri de burtă. Raportul va ajunge pe masa procurorilor, care au deschis dosar pentru pentru omor din culpă, rele tratamente aplicate minorului şi neglijenţă în serviciu. În paralel cu ancheta penală, la Spitalul din Curtea de Argeş se desfaşoară şi o anchetă administrativă, iar o comisie de la Direcţia de Sănătate Publică investighează cazul.
„Pentru a forța mâna autorităților să ia măsurile legale care se impun și a nu mușamaliza cazul, asa cum s-a întâmplat de atâtea alte ori, vom manifesta public în fața spitalului Municipal Curtea de Argeș, miercuri, 22 aprilie, ora 12:00, cu o zi înainte de înmormântarea micuțului. Cazul acesta strigător la cer ridică niște semne de întrebare: de ce în secolul 21 e posibil ca un copil sa moară din cauza unei banale enterocolite? De ce presa acordă atenție doar anumitor cazuri de malpraxis? În același timp, înainte de a da cu piatra în medici și asistente, ar trebui să ne gândim la faptul că ei sunt primele victime ale sistemului sanitar subfinanțat, furat și haotic, și că multe din viețile care se pierd prin spitale ar putea fi salvate dacă protocoalele ar fi bine puse la punct, dacă banii drenați prin contracte clientelare ar fi investiți într-un sistem decent dotat, dacă medicii ar fi bine platiți. Drept ar fi să spunem că în spitalele românești sunt salvate cu mult mai multe vieți decât sunt pierdute. Drept este sa spunem că medicii români fac de multe ori minuni, din care însă nimeni nu face breaking news. Cu toate acestea, nu este admisibil sau măcar scuzabil cazul copilașului de 8 ani, sub nicio formă. Daca te pui în locul părinților sfâșiați de durere, care și-au pierdut copilul în numai o zi, dacă te-a înfuriat cazul acesta, dacă nu vrei ca persoane dragi ție sau propriul tău copil să fie în aceeași situație, vino si tu miercuri, începand cu ora 12:00, în fața spitalului Municipal Curtea de Argeș, ca sa protestezi împotriva indiferenței, incompetenței, corupției! Vino și tu să arăți că România nu este țara nepăsării!”, se arată în postarea de pe Facebook intitulată: „Marș împotriva nepăsării!”
Alex Vlaicu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită