Web Analytics
scris sâmbătă, 15.10.2022

Ministrul Finanţelor: „Vom avea o creştere de pensii mai mare decât prevede legea”

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat că pensiile vor fi mărite, precizând că această creştere va fi mai mare decât prevede legea, fără a avansa şi un procent în acest sens. El a mai precizat că România nu va apela la ajutorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), ci se va împrumuta de pe piaţă.

Ministrul Finanţelor: „Vom avea o creştere de pensii mai mare decât prevede legea”

Citește și: Consiliul Județean al Elevilor Argeș consideră inadmisibilă întâmplarea de la Colegiul „Maria Teiuleanu” Pitești


„Vom avea creştere de pensii, cu siguranţă. A fost anunţată şi rămâne ultima discuţie discuţie de făcut în coaliţie când suntem cu tot bugetul. Nu trebuie să uităm că avem un cuantum suplimentar şi la Apărare, nu trebuie să uităm că avem o serie de elemente de care trebuie ţinut cont în sensul în care creşterea economică se reduce pe anul viitor, dar creşterea de pensii va fi şi va fi mai mare decât prevede legea. Asta pot să spun. Nu o să spun procentul pentru că ştiu că este un întreg debate pe procent”, a mai transmis ministrul Finanţelor.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...