Web Analytics
scris joi, 16.04.2015

ADI SERVSAL ARGEŞ şi Primăria Piteşti, în luptă pentru titlul de „Oraşul Reciclării 2015”

Piteştiul s-a înscris în cea de-a treia ediție a competiției Eco-Rom Ambalaje „Orașul Reciclării”, adresată primăriilor municipiilor din România, având drept partener ADI SERVSAL ARGEŞ. Timp de șase luni, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015, 46 de municipii și orașe din țară „se luptă” pentru a dovedi că au cel mai performant sistem de colectare separată a deșeurilor de ambalaje la nivel național.
Criteriile care stau la baza evaluării competitorilor şi realizărilor acestora sunt: calitatea serviciilor de colectare separată a deșeurilor de ambalaje (însemnând accesul populației la containerele colorate, aspectul acestora și corectitudinea depunerii separate a deșeurilor în containere), cantitatea de deșeuri colectate separat per locuitor și campaniile de conștientizare și mobilizare a populației pentru a separa deșeurile de ambalaje derulate pe parcursul celor 6 luni de competiție.

Marele Premiu, un Parc Tematic în valoare de 12.000 de euro

Miza concursului este una destul de mare şi importantă. La finalul celor 6 luni, câștigătorul va obține titlul de ,,Orașul Reciclării” și marele premiu: un Parc Tematic în valoare de 12.000 euro, un spațiu inedit de relaxare, amenajat cu mobilier realizat din deșeuri reciclabile, dedicat tuturor locuitorilor orașului care vor să se relaxeze și, în același timp, să afle o serie de informații utile despre reciclarea deșeurilor de ambalaje. Ocupantul locului al doilea se va bucura timp de o săptămână de vizita autocarului high tech din cadrul programului educațional „Laboratorul Verde al Reciclării”, prin care elevii claselor a III-a vor învăța, într-un mod dinamic și creativ, despre importanța colectării separate pentru protejarea mediului iar locul al III-lea va beneficia de o campanie de informare și conștientizare a populației cu privire la importanța separării deșeurilor de ambalaje, în valoare de 3.000 de euro, realizată cu sprijinul Eco-Rom Ambalaje.

„Şcoala reciclării”- Concurs pentru desemnarea celei mai responsabile şcoli piteştene în problemele privind gestionarea deşeurilor reciclabile

În cadrul evenimentului „ORAŞUL RECICLĂRII”, va fi organizat şi concursul „Şcoala Reciclării”. Acesta se adresează tuturor elevilor din clasele I – IV, preocupaţi de protecţia mediului, cărora li se oferă prilejul de a-şi manifesta libertatea de exprimare artistică într-un cadru instituţionalizat. Tematica concursului urmăreşte responsabilizarea societăţii privind importanţa gestionării corecte a deşeurilor, respectiv selectarea deşeurilor reciclabile la sursă, adică acasă, şi depunerea corectă a acestora la platforma de colectare, în containerele de colectare selectivă: albastru – hârtie/carton, verde – sticlă, galben – plastic/metal. Concursul se va desfăşura în perioada 1 aprilie – 5 iunie 2015 şi va avea 2 componente: Eco-Reporterii – „Şcoala  Reciclării” şi „Şcoala Reciclării”.
Eco-Reporterii reprezintă un concurs de fotografii şi colaje  grupate „Aşa da” şi „Aşa nu”, dedicate prevenirii sau sensibilizării în ceea ce priveşte unele aspecte sociale cu implicaţii pentru întreaga societate: prevenirea generării de deşeuri, aruncarea pe stradă sau în locuri nepermise, selectarea deşeurilor reciclabile, aspecte inedite, convieţuirea într-un oraş verde etc. În colaj ar trebui să mai apară şi fotografii cu recipienţii sau soluţia adoptată la domiciliu, precum şi cu recipienţii de la şcoală, creaţi special în cadrul orelor dedicate proiectului. Pe acelaşi panou copiii vor trebui să creeze un spaţiu dedicat motivării privitorilor să gestioneze corect deşeurile şi să protejeze mediul (sloganuri, fraze cu impact social, desene, machete, colaje etc). De asemenea, pentru a disemina informaţiile importante şi în restul societăţii, elevii participanţi vor primi un formular care va trebui să fie completat de către membrii familiei. Formularul conţine un acord al familiei privind gestionarea corectă a deşeurilor la domiciliu.
Secţiunea de participare activă reprezintă o întrecere între şcoli, care sunt chemate să dovedească că au înţeles metodologia colectării selective a deşeurilor şi o şi pun în practică Câştigătoare vor fi şcolile care vor colecta cea mai mare cantitate de deşeuri reciclabile în eurocontainerele speciale amplasate în incinta şcolii, în perioada 1 aprilie – 31 mai 2015. 

Înscrierea în concurs se face în baza unei cereri adresată Primăriei Municipiului Piteşti de către unitatea de învăţământ, până la data de 15 aprilie 2015. Premiile sunt unele foarte atractive: Premiul I – Imprimantă multifuncţională şi tricouri inscripţionate cu: Piteşti „Oraşul Reciclării” şi „Şcoala Reciclării”, pentru elevii participanţi şi profesorul coordonator; Premiul II – Stick-uri tip brăţară pentru elevii participanţi şi profesorul coordonator; Premiul III – Insigne inscripţionate cu Piteşti – „Oraşul Reciclării” – „Şcoala Reciclării” pentru elevii participanţi şi profesorul coordonator; Premiul Suplimentar „Şcoala Verde” constă în dotarea şcolii cu recipienţi de colectare a deşeurilor reciclabile pentru fiecare clasă.

Lucrările realizate în secţiunea Eco Reporter vor fi expuse în holul Primăriei  Piteşti, în perioada 2 – 5 iunie 2015, iar premierea va avea loc în Sala de Şedinţe a Primăriei Municipiului Piteşti, pe 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului.

Programul „Argeşul Curat” debutează cu ecologizarea Pârâului Cârcinov

„ARGEŞUL CURAT” este un alt program ambiţios pe care ADI SERVSAL ARGEŞ îl va derula în 2015. După ce anii trecuţi eforturile asociaţiei au fost canalizate către ecologizarea zonelor montane, inclusiv Transfăgărăşanul şi zonele de picnic neamenajate, anul acesta vor beneficia de o mai mare atenţie cursurile de râu. Cu ajutorul voluntarilor din ONG-urile de mediu şi instituţiile partenere, ADI SERVSAL ARGEŞ îşi propune să cureţe de deşeurile aruncate la întâmplare toate râurile ce străbat teritoriul judeţului.
Prima acţiune de acest fel va fi realizată vineri, 24 aprilie, pe albia Pârâului Cârcinov. Şi-au anunţat prezenţa voluntari din Piteşti, Topoloveni şi comunele străbătute de Cârcinov: Priboieni, Beleţi Negreşti, Boţeşti şi Dobreşti. De asemenea, vor lua parte la acţiune şi reprezentanţi ai primăriilor respective, însoţite de persoane ce beneficiază de ajutor social în schimbul muncii în folosul comunităţii. Parteneri: Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, Drumurile Naţionale – secţia Argeş, Direcţia Silvică Argeş şi Ocolul Silvic Privat „Stejarii Muscelului”.

Programul „ARGEŞUL CURAT” va continua apoi, pe parcursul întregului an, după următorul desfăşurător:
# 8-9 mai – Râul Teleorman, zona Costeşti
# 22-23 mai – Râul Cotmeana, zona Morăreşti până la Bârla
# 5 iunie – Râul Târgului, zona Câmpulung şi Râul Doamnei, zona Domneşti
# 12-13 iunie – Râul Dâmboviţa, zona Dâmbovicioara-Rucăr
# 3-4 iulie – Râul Argeşelul, zona Valea Mare Pravăţ-Boteni-Hârtieşti
# 17-18 iulie – Valea Vâlsanului şi Valea Bratiei
# 7-8 august – Valea Argeşului
# 21-22 august – Valea Topologului

„Topoloveni, oraşul verde”

Acţiunea de ecologizare a Pârâului Cârcinov marchează şi începutul unei alte acţiuni de importanţă majoră din programul ADI SERVSAL ARGEŞ pentru anul 2015, „TOPOLOVENI, ORAŞUL VERDE”. După Piteşti –  în 2013 şi Mioveni – în 2014, este rândul oraşului Topoloveni să îşi arate susţinerea faţă de cauza protecţiei mediului. În perioada aprilie – octombrie, în parteneriat cu Primăria Topoloveni, ADI SERVSAL ARGEȘ va organiza o serie de acţiuni de ecologizare, sesiuni de informare şi educaţie ecologică, concursuri pe teme de mediu şi demonstraţii de comportamente Eco.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită