Peste 500 de persoane au participat astăzi (miercuri, 12 octombrie), la Topoloveni, la funeraliile, cu onoruri militare, ale generalului (chestor) Dan Valentin Fătuloiu, decedat subit la vârsta de 66 de ani.
Citește și: VIDEO. Intervenție chirurgicală în premieră națională la Spitalul Județean de Urgență Pitești
Foarte mulți dintre foștii săi colegi din Poliție, din Ministerul Afacerilor Interne, personalități ale vieții publice, prieteni, reprezentanți ai comunității locale din Topoloveni au ținut să fie prezenți la slujba de înmormântare oficiată, la catedrala din oraș, de un sobor de preoți condus de parohul Dan Pavel.
Soția defunctului, Carmen Fătuloiu, și fiul, Alex, împietriți de durere, au stat la căpătâiul său, ascultând, alături de întreaga asistență, cuvântul emoționant pe care l-a rostit la slujbă fostul său camarad, generalul Nicolae Berechet.
Dan Valentin Fătuloiu a avut gardă de onoare la înmormântare și a fost înhumat în costum militar, la dorința familiei, la cimitirul ”Schitul dintre vii”.
Printre participanții la funeralii, i-am zărit pe: generalii Nicolae Berechet și Ion Stoica, foști șefi ai IPJ Argeș, pe comisarul-sef Dan Nicolae, fost șef al IPJ Argeș, pe actualul șef al IPJ Argeș, Marian Badea, și pe prim adjunctul său, Gabriel Gherghe; pe primarul orașului Topoloveni, Gheorghiță Boțârcă, pe fostul procuror general al Argeșului Puiu Rotaru, familiile Ogaru, Văsâi, Manu, Schiaucu, Copciag, Bilous, Emil Breazu, dr. Dragoș Șerb, industriașul Gheorghe Badea, George Caval, președintele CCIA Argeș, Cristian Ciocan, fost purtător de cuvânt al M.A.I.
Foarte mulți oameni au venit cu flori, jerbe și coroane de flori la mormântul generalului. Au fost depuse coroane de flori și din partea M.A.I., a Poliției Capitalei, a Clubului Inspectorilor Șefi din România, a primarilor Cristian Gentea, Gheorghiță Boțârcă etc.
Vă reamintim că Dan Valentin Fătuloiu, unul dintre cei mai importanți oameni din Poliția Română, a fost șef al IGPR, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne, atașat pe probleme de poliție la Roma și New York, comandant al IPJ Argeș și Dâmbovița. Era unul dintre cei mai titrați polițiști din istoria Argeșului și a țării.
Gabriel Grigore, Gabriel Lixandru
0 Comentarii