Controale în vederea identificării cazurilor de muncă nedeclarată. Joi, 6 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au sprijinit activitatea de control a reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș. Astfel, au fost verificate 10 societăți comerciale care desfășurau activități în domeniul construcțiilor și amenajărilor interioare, iar 25 de persoane au fost verificate în aplicația REVISAL.
„Cu ocazia verificărilor, la una dintre locații au fost identificați patru bărbați, cu vârste de 24, 30, 42 și 54 de ani, care desfășurau activități pentru o societate comercială cu sediul în comuna Ulmi, județul Dâmbovița, fără a avea încheiat contract individual de muncă și fără să figureze în aplicația REVISAL. Reprezentanții I.T.M. Argeș continuă verificările, sub aspectul săvârșirii contravenției prevăzute de art. 260, alin. 1, lit. e și art. 16, alin. 1 din Legea 53/2003R – Codul Muncii, urmând să fie luate măsurile legale care se impun”, a transmis IPJ Argeș.
Citește și Firmă din Argeș, amenzi de 15.000 lei pentru nereguli privind exploatarea silvică
De asemenea, la un alt imobil a fost identificat un bărbat de 37 de ani care desfășura activități de amenajări exterioare, dar tot fără a avea încheiat vreun contract individual de muncă.
În acest caz, I.T.M. Argeș continuă verificările pentru a stabili dacă persoana desfășoară legal activități, ca urmare a relației contractuale cu un agent economic, sau în mod direct, pentru proprietarul imobilului, urmând să fie luate măsurile legale care se impun.
0 Comentarii