Web Analytics
scris miercuri, 06.04.2011

Am avut din nou dreptate. Romtelecom Argeş are un nou director: Florin Neagu de la Vâlcea

Aşa cum bine spuneam în urmă cu vreo trei săptămâni, când nimeni nu voia să creadă, zilele directorului Daniel Niculescu la şefia Romtelecom Argeş sunt numărate. De fapt, au fost numărate, întrucât, exact aşa cum am prevăzut atunci, la şefia operatorului de telefonie s-a instalat confortabil, încă de lunea trecută, Florin Neagu, directorul de la Vâlcea al Romtelecom. Centrala de la Bucureşti a decis se pare comasarea unor filiale judeţene pe linie de management, astfel încât Argeşul şi Vâlcea urmează să joace în viitor în tandem, dar cu un şef unic. Dar cum Argeşul păstrează încă tradiţia păguboasă ca, în astfel de regionalizări, să piardă conducerea în favoarea altor judeţe, iată că şi la Romtelecom s-a verificat acelaşi principiu, iar instituţia va fi condusă pe mai departe de Florin Neagu de la Vâlcea, director acum pe două judeţe. Nu se ştie precis ce soartă va avea ex-directorul Daniel Niculescu, dar anumite surse din interior vorbesc despre o eventuală plecare definitivă a sa din cadrul instituţiei spre un alt job. (ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...