Reabilitarea are ca efect redobândirea de către persoanele condamnate penal a drepturilor cetăţeneşti care le-au fost interzise prin hotărâre, încetarea decăderilor, interdicţiilor, incapacităţilor și reintegrarea din punct de vedere social.
Totodată, de la momentul reabilitării, condamnarea nu mai poate atrage reţinerea stării de recidivă şi nici nu mai poate împiedica aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracţiuni.
Reabilitarea nu îndreptăţeşte persoana care solicită acest beneficiu să fie reintegrată în funcţia din care a fost concediată în urma condamnării, să fie reprimită în cadrele permanente ale armatei sau să-i fie redat gradul militar pierdut, dar sunt înlăturate măsurile de siguranţă care au fost luate prin hotărârea de condamnare, cu excepţia interdicţiei de a se afla în anumite localităţi.
Practic, în vederea reabilitării se formulează o cerere motivată de către condamnat, iar după moartea lui, de soţ sau de rudele apropiate, care se depune fie la instanţa care a soluţionat cauza în primă instanţă, fie la instanţa de acelaşi grad în a cărei rază teritorială petentul are domiciliul.
Deşi competența, după cum am arătat, este alternative, recomandabil este ca cererea să fie introdusă la instanţa care a judecat cauza în fond deoarece atât dosarul în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, cât şi datele referitoare la executarea pedepsei se află în arhiva acesteia, astfel că procedura poate fi parcursă mai repede şi mai uşor.
Reabilitarea pentru fi solicitată pentru orice condamnare, indiferent de gravitatea faptei săvârşite, dar ea va fi admisă numai după trecerea unor termene care diferă și care se calculează de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei cu închisoare sau cu amendă, sau de la data când s-a împlinit termenul de prescripţie a executării acestora.
Citește și Lecția de drept. Concilierea conflictelor individuale de muncă
În raport de timpul care trebuie să treacă de la executarea pedepsei până la data la data la care se poate cere reabilitare aceasta este de drept şi judecătorească.
Reabilitarea de drept fără altă formalitate şi fără intervenţia instanţei de judecată intervine după trecerea unui termen de 3 ani, în cazul în care s-a pronunțat condamnarea la o pedeapsă cu amendă penală sau la pedeapsa închisorii de un an sau mai mică, dacă în decursul acestui timp nu a mai fost săvârșită o altă infracțiune.
În cazul în care prin hotărârea de condamnare s-a aplicat pedeapsa închisorii mai mare de un an sau pedeapsa detenţiunii pe viaţă care a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii, pentru a fi reabilitat trebuie formulate cerere la instanţa de judecată, după trecerea unui termen care depinde de gravitatea pedepsei.
În cazuri excepţionale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate dispune reducerea termenelor prevăzute de lege.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept
Citește și Lecția de drept. Executarea hotărârilor judecătoreşti străine în România
0 Comentarii