# Valoarea publică a contractelor semnate este de 1.896.310 de euro. Până la această dată s-au rambursat sume în cuantum de 739.945 de euro
Joi, 19 februarie, a avut loc la Topoloveni adunarea generală a Grupului de Acţiune Locală „Drumul Carelor” (GALDC) o întâlnire cu membrii fondatori şi reprezentanţi ai instituţiilor judeţene din domeniul agriculturii, pentru a prezenta în teritoriu măsurile care au fost accesate.

Din Grupul de Acţiune Locală „Drumul Carelor” fac parte următoarele localități: Topoloveni, Stâlpeni, Beleţi Negreşti, Priboieni, Leordeni, Boteni, Hârtieşti, Vultureşti, Davideşti, Boţeşti, Bogaţi şi Hulubeşti (din judeţul Dâmboviţa), fiind reprezentate de 51 de membri, un grup constituit în cadrul axei 4 LEADER din PNDR (Programul Național de Dezvoltare Rurală).
La nivelul teritoriului GALDC s-au desfășurat 3 sesiuni de promovare, echivalentul a 36 de întâlniri sub formă de workshopuri la care au participat 651 de persoane, acțiuni care au presupus diseminarea de informații clare și complete despre opurtunitățile de finanțare prevăzute în Strategie, respectiv Măsurile ce vor fi lansate.
În urma încheierii procedurilor de evaluare/selectare a proiectelor depuse, GALDC a selectat un număr de 70 de proiecte, 5 proiecte au fost declarate neconforme. Din cele 70 de proiecte selectate de către GALDC, s-au contractat un număr de 51 de proiecte. La această dată, stadiul implementării SDL este următorul: 6 proiecte sunt finalizate, 24 de proiecte sunt în curs de implementare (2 proiecte pe fluxul procedual, din care 1 proiect în fază de evaluare AFIR, iar celălalt proiect declarat eligibil la AFIR, dar necontractat), 19 proiecte au fost declarate la AFIR neconforme/neeligibile, au fost retrase sau reziliate după contracte.
Valoarea publică a contractelor semnate este de 1.896.310 euro. Până la această dată s-au rambursat sume în cuantum de 739.945 de euro. Andrei Bălan



0 Comentarii