Web Analytics
scris joi, 19.02.2015

Libertatu regretă că nu i-a denunţat pe şefii PNL Argeş, cărora le-a înmânat mita de la Penescu

Detenția e un bun prilej de reflecție și de inventariere a unor gesturi care poate că trebuiau făcute la momentul potrivit, în timpul anchetei de la DNA Pitești, și nu înfrânate. Este și cazul fostului director de la OPC Argeș, Cristian Libertatu, condamnat recent, prin sentință definitivă, la trei ani cu executare în dosarul de mită al lui Cornel Penescu. Sursele noastre spun că Libertatu regretă tot mai mult faptul că a evitat să dea nume, atunci când a susținut în fața procurorului DNA că banii primiți de la patronul firmei PIC, e vorba de 4000 de euro, au fost pentru PNL Argeș și nu pentru el. Când a fost întrebat dacă nu dorește să depună denunț, cu nume și prenume împotriva persoanelor din PNL Argeș cărora le-a predat banii de la Penescu, Libertatu a făcut pe viteazul și s-a mulțumit să spună că nu e turnător. Acum regretă amarnic că, în timp ce el zace în pușcărie, șefii din PNL cărora le-a înmânat banii sunt bine merci, ba chiar îl salută disprețuitor prin declarații bombastice de presă.
(ELECTRO-CUTARE)

Libertatu regretă că nu i-a denunţat pe şefii PNL Argeş, cărora le-a înmânat mita de la Penescu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Câmpulungul nu vrea sediul OTP Bank

Instituirea calității de oraș istoric a Câmpulungului, având o suprafață mare declarată sit urban, face ca regimul tranzacționării imobilelor să fie...