Web Analytics
scris joi, 28.07.2022

Dosar penal pentru ciocanul de marcat găsit în birou la directorul Armand Chiriloiu

Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a constituit dosarul penal cu nr. 6390/P/2021, având ca obiect comiterea infracțiunii de folosire a dispozitivelor speciale de marcat fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare. Asta după ce inspectorii Corpului de Control, Integritate și Anticorupție al Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, în urma unor controale tematice, au întocmit, în 2020, un raport stufos.

Dosar penal pentru ciocanul de marcat găsit în birou la directorul Armand Chiriloiu

Care raport consemnează că ciocanul de marcat cu indicativul PS 363 se afla la directorul Direcției Silvice Argeș, Armand Chiriloiu, fără ca în incinta instituției să se dețină fișet metalic dotat cu casete individuale, nerespectându-se astfel prevederile O.M. nr.1346/2011 cu modificările și completările ulterioare.
Trebuie precizat că ciocanele de marcat sunt dispozitive silvice care au un regim special, exact ca și armele, tocmai pentru a se înlătura posibilitatea de marcare în scopul tăierilor ilegale. Iar marcarea și punerile în valoare sunt făcute de salariații ocoalelor silvice.

Citește și Directorul Armand Chiriloiu de la Silvic – prins în offside cu ciocanul de marcat

Citește și Dezvăluiri incendiare din Raportul Corpului de Control al Ministerului Apelor şi Pădurilor la Direcţia Silvică Argeş / Inspectorii de la minister cer ANI să verifice averea directorului Armand Chiriloiu


Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită