Web Analytics
scris joi, 28.07.2022

Schimbări în silvicultură. Au fost înlocuiţi şeful Gărzii Forestiere Argeş şi şeful OS Domneşti

Schimbări interesante în conducerea unor instituții importante din silvicultura argeșeană, având în vedere atât suprafața de pădure, cât și gradul de dificultate al gestionării acesteia de către instituțiile abilitate ale statului.
Prima mutare și cea mai interesantă este înlocuirea lui Mihai Tomescu, cel care conduce din 2015 Ocolul Silvic Domnești, aflat în subordinea Direcției Silvice Argeș. Acesta a primit un post de inginer în cadrul Ocolului Silvic Curtea de Argeș.

Schimbări în silvicultură. Au fost înlocuiţi şeful Gărzii Forestiere Argeş şi şeful OS Domneşti

Cea de-a doua este la Garda Forestieră Argeș, acolo unde Eugen Antonescu i-a luat locul lui Alin Mihai (foto), cel care a pus bazele instituției în Argeș. Eugen Antonescu a fost numit la conducerea Gărzii Forestiere Argeș pe o perioadă de șase luni, începând cu data de 15 iulie. Are 43 de ani și lucrează de 16 ani în cadrul instituției. În perioada 2006-2013 a fost consilier principal la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Ploiești – Serviciul Control Silvic, între 2013-2015-șef Serviciu Inspecția silvică și Vânătoare din cadrul Comisariatului de Regim Silvic și Cinegetic Ploiești, între 2016-2022 – consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Garda Forestieră Argeș.

Citește și Argeşul pierde din nou! Garda Forestieră rămâne la Ploieşti şi după reorganizarea instituţiei

Citește și Guvernul a înființat Garda Forestieră Națională. Va lupta împotriva tăierilor ilegale de păduri și va controla fondurile de vânătoare


Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Adrian Mutu a votat în Italia

Adi Mutu este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români. Fostul atacant nu s-a ferit să-și...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită