Web Analytics
scris joi, 16.10.2014

Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş vă recomandă cărţile săptămânii!

„Să-ți placă să citești înseamnă să dai ceasurile de plictiseală, de care nu poți scăpa în viață, pe ceasuri de încântare”
(Montesquieu)

În acest sens, Biblioteca Județeană ,,Dinicu Golescu” Argeș vă sugerează să renunțați la „ceasurile de plictiseală”, invitându-vă în universul incitant al lecturii și în rândurile ce urmează o să vă prezentăm o selecție dintre cele mai noi și mai reprezentative noutăți editoriale.
Din domeniul istoriei, vă recomandăm următoarele lucrări: Oana Bodea, ,,Un timp al schimbărilor: Renașterea națională a popoarelor din Europa Centrală în Aufklarung și Vormarz: o istorie comparată” (București, Editura Rao, 2011); Radu Ștefan Vergatti, ,,Brâncovești. Sfinții Martiri Brâncoveni. Culegere de studii” (Curtea de Argeș, Editura Arhiepiscopiei și Muscelului, 2014); Dan Berindei, ,,Istoria românilor din paleolitic până în 2008”(București, Editura Cartex, 2013); Marcel-Dumitru Ciucă, ,,Stenogramele ședințelor Consiliului de Miniștri. Guvernarea dr. Petru Groza. Instaurarea regimului pro-comunist” (7 martie-27 iulie 1945)” (Pitești, Editura Ordessos, 2014); Corina Voiculescu, ,,Vintilă Brătianu: personalitatea și activitatea sa” (Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2011).   
Făcând o incursiune în universul cunoașterii generale, vă sugerăm următoarele titluri: ,,Orașul vrăjit” (București, Editura Regio, 2014); Daniela Argatu (coord.) ,,Ghidul bibliotecilor școlare și al centrelor de informare și documentare din învățământul preuniversitar românesc” (București, Editura ABR, 2012); Michael Neacșu, ,,O Z N-urile o realitate încă necunoscută” (București, Editura Detectiv, 2013); Roger Scruton, ,,Cultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți” (București, Editura Humanitas, 2011).
Pentru toți cititorii pasionați de domeniul medical, le recomandăm titlurile: Irvin D. Yalom, Ginny Elkin, ,,Cu fiecare zi mai aproape: o terapie pe două voci” (București, Editura Trei, 2012); Michael Mosley, Mimi Spencer, ,,Dieta prin post: slăbește, menține-ți sănătatea și trăiește mai mult cu secretul simplu al postului intermitent” (Brașov, Editura Adevăr Divin, 2013); Monica Moldoveanu, ,,Geriatrie și geropatologie pentru asistenți medicali” (București, Editura All, 2011).
Pentru cei care doresc să se relaxeze și să se delecteze în același timp, citind literatură, le vom prezenta câteva noutăți editoriale din care specificăm: Ryu Murakami, ,,Albastru nemărginit, aproape transparent” (Iași, Editura Polirom, 2012); Margaret Mazzatini, ,,Nu te mișca” (Iași, Editura Polirom, 2013); Guillaume Musso, ,,După șapte ani…” (București, Editura Allfa, 2013); Amos Oz, ,,Scene de viață campestră” (București, Editura Humanitas Fiction, 2011).
Cu speranța că am reușit să vă reținem atenția prin prezentările de mai sus, vă invităm în bibliotecă pentru a parcurge cărțile anterior menționate.

Zina Ionescu-bibliotecar

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...