Enervant Mircea Andrei ăsta, nu-i aşa? Să stea acolo, cu şmecherii lui de Bucureşti, nu să vină să le strice apele celor din PDL Argeş! Cu ce ajută el partidul dacă vine şi se bagă singur în seamă? De ce-i ignoră şi-i umileşte pe titularii de drept? Probabil la asta s-au gândit democrat-liberalii, sâmbăta trecută, în timpul unei întâlniri conspirative desfăşurate la Baza nautică de la Budeasa.
Adevărul e că, în ciuda abilităţii de care a dat dovadă, mai marele PDL Argeş are viaţă grea. Dacă Ilie Moromete s-ar mai afla printre noi, ar fi constatat că senatorul Mircea Andrei a nimerit la Piteşti într-o perioadă tulbure în care timpul pare să nu mai aibă răbdare cu oamenii. Presiune vizibilă, istericale la greu, lovituri pe la spate şi haos, aşa se poate descrie situaţia pe care el este condamnat s-o gestioneze. Mai cumplit decât haosul din PDL Argeş este faptul că unii dintre subalternii săi nu-şi dau seama că e haos, şi se mint că, de fapt, e o versiune originală a ordinii. Sau o veselie continuă, deşi un lucru nu poate avea decât un singur nume adevărat. Despre situaţia din PDL Argeş se poate discuta însă la nesfârşit, pe diverse tonuri şi în diverse scopuri. Singura problemă este de interlocutor. Pentru că, până una alta, senatorul Andrei este înconjurat de titularii din PDL, mulţi dintre ei prezenţi la şpriţul şi puciul de la Budeasa. Deşi, până la urmă, nu e vorba de partizanate aici sau de preferinţe personale, iar Mircea Andrei se află la distanţa necesară ca să distingă negrul de alb şi albul de gri. Nu e nici detaşat, nici implicat.
Cu toate acestea, cel puţin deocamdată, mâna lui Mircea Andrei va avea ceva probleme de vizibilitate la Argeş. În primul rând, pentru că a preluat nu o echipă, ci o cantitate industrială de probe cu amprentele lui Cristian Boureanu. Adică nu politicieni, nici oameni puşi pe treabă, ci doar negustori de zerouri, intriganţi şi pupincurişti. În al doilea rând, pentru că traficul de pe centura ocolitoare a Piteştiului s-a mutat prin centrul oraşului, exact prin faţa sediului PDL acolo unde au parcat indivizi a căror prostie, după cum veţi vedea şi în stenogramele puciului de la Budeasa pe care le publicăm în articolul din paginile 10-11, depăşeşte pragul comic şi ajunge în stadiul eroic. Adică personaje care nu ştiu că a conduce orice (o instituţie, o afacere, o maşină) presupune un IQ cu un anumit număr de cifre. Sau că a conduce reprezintă o meserie în sine, pentru care nu au toţi aptitudini. Noroc că puciştii nu sunt de neînlocuit, fireşte, iar preşedintele are încă timp să-şi aleagă alţii. Şi atunci, în fine, se va vedea mâna lui.
Neluţu DINU
Distribuie!
Urmărire cu focuri de armă în Botoșani. Un bărbat suspectat de contrabandă cu țigări a lovit mașina Poliției de Frontieră și a încercat să distrugă probele
O intervenție a polițiștilor de frontieră din județul Botoșani s-a transformat într-o urmărire în timpul căreia oamenii legii au fost […] Citește!
Scandalul de la Oil Terminal ia amploare: 43 de inculpați sub control judiciar și 111 imobile puse sub sechestru
Ancheta privind presupusele fraude cu motorină din dosarul Oil Terminal a intrat într-o nouă etapă. Procurorii DIICOT au anunțat vineri, […] Citește!
Frauda uriașă cu bani din Marea Britanie, anchetată în România: Patru persoane reținute, iar Fiscul britanic vorbește despre aproape 200 de milioane de lire
O amplă operațiune desfășurată în România, cu participarea anchetatorilor britanici, a scos la iveală o presupusă rețea de fraudare a […] Citește!
Gazele din Marea Neagră atrag interesul Ungariei. Budapesta negociază importuri din România înainte de startul Neptun Deep
Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit vineri, 13 noiembrie 2026, la Dublin, cu premierul Ungariei, Peter Magyar, într-un moment în […] Citește!
Răsturnare de situație în cazul exploziei care a distrus un bloc din Italia: Un român de 55 de ani, arestat imediat după externarea din spital
Un român în vârstă de 55 de ani a fost arestat în Italia, fiind suspectat că ar fi provocat intenționat […] Citește!
Doi români au fost repatriați din Yemen. MAE le cere cetățenilor să părăsească imediat țara
Doi cetățeni români aflați în Yemen au fost repatriați în siguranță, vineri, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și al […] Citește!
Doi elevi au ajuns la spital după ce au vapat înainte de ore, într-o școală din București. Un coleg le-ar fi dat dispozitivul
Doi elevi de clasa a VIII-a au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău în timpul orelor, la […] Citește!
Tragedie pe DN1, la Predeal: O femeie de 60 de ani a murit după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal de un autobuz
Un accident rutier mortal a avut loc vineri, 13 noiembrie 2026, pe DN1, în zona stațiunii Predeal, din județul Brașov. […] Citește!
Anchetă la liceul din Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu simptome de intoxicație. Ce au descoperit pompierii
Ancheta continuă la liceul din Săbăoani, județul Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu amețeli, grețuri, […] Citește!
Vlad Pascu, judecat într-un nou dosar de droguri. Ar fi început să consume substanțe interzise la 13 ani
Vlad Pascu, condamnat la zece ani de închisoare în urma accidentului mortal de la 2 Mai, urmează să fie judecat […] Citește!
Trei casiere de la Universitatea București, cercetate pentru delapidare
Trei angajate ale casieriei Universității din București sunt cercetate pentru delapidare, fals intelectual și informatic, după ce și-ar fi însușit […] Citește!
Deputatul Dorin Popa, prezent la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Algeriei
Deputatul Dorin Popa a participat marți la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Algeriene Democratice și Populare, un […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei
Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!
La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii
Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!
Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii
Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!
Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare
Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!
Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook
Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!
Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului
Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!
După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş
Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!



























0 Comentarii