Web Analytics
scris joi, 18.09.2014

Fiica lui Bercea Mondial, reținută pentru că ar fi încercat să mituiască un gardian de la penitenciarul Colibași cu 1.300 de euro

Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial – închis în prezent la Penitenciarul Colibași – a fost reținută pentru 24 de ore pentru cumpărare de influență și dare de mită. Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, din probele administrate a rezultat că Bercea Mondial a abordat un agent din penitenciarul Colibași și i-a promis în repetate rânduri sumele de 1.000 euro, respectiv 300 euro, în schimbul intervenției acestuia pe lângă membrii Comisiei de muncă din cadrul Penitenciarului Colibași, în scopul obținerii pentru suspect a dreptului la muncă în penitenciar, respectiv în scopul introducerii unui telefon mobil în penitenciar, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, remiterea sumelor de bani urmând să se facă prin intermediul fiicei sale, Anghel Izaura.
Ulterior, Bercea Mondial a luat legătura telefonic cu fiica sa și i-a solicitat acesteia să îl contacteze pe agent și să se întâlnească, iar la întâlnirea respectivă, suspecta Anghel Izaura i-a remis agentului un telefon mobil marca Nokia și un încărcător, pentru a-l introduce nelegal în penitenciar și a-l da mai departe lui Bercea Mondial, promițându-i totodată agentului că-i va remite ulterior, după ce telefonul va ajunge la tatăl său, suma de 300 de euro, cu ocazia următoarei vizite în penitenciar.
Mircea Teis, avocatul lui Anghel Izaura a afirmat că suma de bani nu a fost dată și că, deşi este vorba de un denunţ, angajatul penitenciarului nu a fost audiat şi nici reţinut.
D.G.

Fiica lui Bercea Mondial, reținută pentru că ar fi încercat să mituiască un gardian de la penitenciarul Colibași cu 1.300 de euro

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...