Organizația PNL Câmpulung a transmis un Comunicat de presă pe tema Bulevardului Pardon si a neregulilor descoperite de Inspectoratul de Stat in Constructii:
“PNL Câmpulung dezaprobă modul în care primarul orașului, doamna Elena Lasconi, încearcă să deturneze atenția publică de la adevărații vinovați pe tema proiectului de reabilitare a Bulevardului Pardon. Dacă intenția domniei sale este de a face o nouă alianță la nivel local USR-PSD, solicităm ferm să iasă public cu declarații în acest sens, nu cu afirmații și acuzații neadevărate la adresa colegilor liberali care nu vor să fie părtași la nerespectarea legii.
Manifestările și declarațiile politicianiste din ultima perioadă ale doamnei primar Elena Lasconi au ca scop, pe lângă rolul de a se victimiza într-o problemă care intră în atribuțiile domniei sale, și schimbarea majorității din Consiliul Local al Municipiului Câmpulung în asociere cu PSD.
Doamna primar avea obligația să se adreseze și subprefectului județului Argeș care este locuitor al municipiului Câmpulung, dar nu a facut-o pentru a nu deranja PSD.
Aceste atacuri s-au intensificat în momentul în care doamna primar a început să confunde Instituția Prefectului cu o filială de partid, solicitând PNL să intervină la prefectul județului Argeș pentru ca acesta să treacă cu vederea neregulile sesizate de către Inspectoratul de Stat în Construcții la lucrările care au loc pe Bulevardul Pardon. Inspectoratul de Stat în Construcții spune clar, în raport, că legea nu este respectată și în acest sens s-a adresat Instituției Prefectului solicitând anularea autorizației.
În concluzie, PNL Câmpulung își manifestă îngrijorarea pentru modul în care doamna primar Lasconi gestionează proiectul de reabilitare a Bulevardului Pardon și solicită transparență totală. Mai exact, publicarea pe site-ul primăriei a procesului verbal al ISC și a proiectului de reabilitare a bulevardului Pardon.
De asemenea, îi solicităm doamnei primar să renunțe la instigarea populației (referendum, scoaterea populației în stradă, etc.) și să-și ia în serios atribuțiile de primar.
Pentru a se dezvolta, municipiul Câmpulung are nevoie de liniște și de un primar care să fie mediator, care să facă echipă cu cei din primărie și cu partenerii din alianță, care să accepte și critici sau puncte de vedere diferite, nu un primar conflictual care îi elimină din actul decizional pe toți cei care au alte păreri.”
0 Comentarii