Web Analytics
scris vineri, 01.07.2022

Pfizer solicită Statelor Unite ale Americii aprobarea oficială a tratamentului său antiviral Paxlovid pentru Covid

Pfizer anunță că a solicitat Statelor Unite aprobarea oficială a tratamentului său antiviral Paxlovid pentru Covid-19, care este disponibil în prezent în baza unei autorizaţii de urgenţă, transmite Reuters.

Pfizer solicită Statelor Unite ale Americii aprobarea oficială a tratamentului său antiviral Paxlovid pentru Covid

Compania a solicitat Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente aprobarea Paxlovid pentru tratarea de Covid-19 a pacienţilor vaccinaţi şi nevaccinaţi care prezintă un risc ridicat să facă forme grave de boală.

Citește și: Încă un proces pierdut de Primăria Câmpulung. Un salariat de la Protecţia Civilă a fost reangajat pe post

Cererea corespunde cu actuala autorizaţie de urgenţă pentru acest medicament, care acoperă 50%-60% din populaţia SUA, potrivit estimărilor Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.

Tratamentul, care constă în administrarea a două medicamente pe parcursul a cinci zile, de la declanşarea primelor simptome, a redus riscul de spitalizare sau deces cu 88% pentru pacienţii adulţi nespitalizaţi cu risc ridicat de a face forme grave de boală, incluşi într-un studiu clinic al Pfizer. Studiul nu a inclus persoane vaccinate. Datele unui studiu realizat în Israel la începutul acestei luni au arătat că Paxlovid a redus ratele de spitalizare şi decese din cauza Covid-19 la pacienţii vaccinaţi şi nevaccinaţi de cel puţin 65 de ani, dar nu s-a constatat că previne îmbolnăvirea severă în rândul adulţilor mai tineri, notează News.ro.

Citește și: Cehia preia președinția semestrială a Uniunii Europene

Peste 1,6 milioane de cure de Paxlovid au fost administrate în Statele Unite, conform datelor Departamentului pentru Sănătate şi Servicii Umane.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...