Web Analytics
scris joi, 09.06.2022

Pastila de frumos. Simfonia lalelelor – încotro?

Simpozionul Tehnico-ştiințific

Strădania mea în acest ciclu de Pastile „întrebătoare” referitoare la Simfonia Lalelelor are temeiuri profunde, care mă determină să o continui, amintind, cu fiecare prilej, de spiritul în care a fost concepută această manifestare devenită atât de aproape necesară în viața piteștenilor, și anume de înaltă cultură spirituală, tehnico-științifică, instructiv-educativă.
Coborâșurile despre care am mai făcut vorbire, pe care le-a avut în cele 43 de ediții trecute, respectiv abaterile evidente, în numeroase cazuri, s-au manifestat către un caracter administrativ, comercial și uneori politic. Fără a mai aminti de structura socio-profesională din tribune, alături de ambasadori (care au reprezentat un câștig internațional enorm), până la componența mesenilor de la festinele de vineri seara, la care adevărații alergători cu greu își mai găseau loc.

Pastila de frumos. Simfonia lalelelor – încotro?

O repet pentru că nu este clar pe ce cale mergem. Pasul uriaș făcut de dl primar Gentea de a trece Simfonia în ambientul natural, unde i-a fost conceput locul, alături de renunțarea la două din obiceiurile care îi marcaseră caracterul de manifestare pur administrativă și chiar partizană, respectiv purtarea tricolorului pe piept și tăierea panglicilor la deschidere, sunt de bun augur. Simfonia, viitorul ei, spre desăvârşirea distinctă, particulară, a florilor și numai a florilor, a gândurilor noastre înalte și liniștite, așteaptă și pe următorii…
În Certificatul de naștere al Simfoniei, publicat în presa argeșeană în aprilie 2002, în structura conceptuală figurează Simpozionul Tehnico-ştiințific care s-a desfășurat în edițiile de început. A fost primul care s-a „pierdut pe drum”, fiind mai puțin spectaculos pentru marele public, dar absolut necesar și de fond în conceptul de Simfonie.

Citește și Pastila de frumos. Laleaua-Tulipa. File de istorie. Tulipomania (III)

Prilej deosebit de util pentru creatorii din diversele laturi ale frumosului asigurat de lumea florilor de a schimba opinii, cunoștințe, idei ș.a.
După realizarea standurilor în expoziții, în cursul nopților de joi spre vineri, după prezentarea standurilor oficialităților, la deschiderea, de regulă după ora 14,00, principalilor realizatori ai expoziției li se asigura toată atenția cuvenită. Până la masa festivă, vizitarea unor obiective peisagistice din Pitești, Expoparc, Trivale ș.a.
Simpozionul Tehnico-ştiințific, cu durata de circa 2 ore, s-a desfășurat în diverse locații teatrul „Al. Davila”, Palatul Justiției, Institutul Marăcineni, Universitate. Redau câteva referate susținute în unele simpozioane:
– Plante floricole cu bulbi, cultivate în câmp și în spații protejate;
– Plante floricole perene, calități estetice și modalități de utilizare;
– Tradiția cultivării și comercializării florilor la Întreprinderea de Sere Codlea;
– Expoziția dendro-floricolă internațională de la Cairo prezentată de Gh. Pacea, realizatorul standului românesc.

Citește și Pastila de frumos. Laleaua-Tulipa. File de istorie. Tulipomania (IV)

Simpozionul de la ediția IV, de exemplu, s-a ținut la Palatul Culturii, cu 19 referate. În zilele de sâmbătă și duminică, expozanților li s-au organizat vizite culturale și de agrement la Muzeul Golești, Curtea de Argeș, barajul Vidraru, Autoturisme Dacia, degustare de vinuri la Ștefănești, Vila Florica ș.a.
Concluzionând, Simpozionul Tehnico-ştiințific constituie o componentă organică a Simfoniei, ocazie așteptată și într-un fel de interes pentru organizatorii standurilor de a-și prezenta și preocupările profesionale în domeniu, studiile, cercetările, metodele pe baza cărora, de la an la an, expoziția va beneficia de standarde superioare, constituindu-se într-un adevărat conclav internațional în domeniul dendro-floricol.
Dr. ing. Ilarie Isac

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Soți găsiți morți în casă

Doi soți din Mureș au fost găsiți morți în propria locuință. Potrivit primelor informații, aceștia...

Ultimele articole

Soți găsiți morți în casă

Doi soți din Mureș au fost găsiți morți în propria locuință. Potrivit primelor informații, aceștia...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită