Născut la Pitești, pe strada Exercițiu, la 4 mai 1922, ca fiu al lui Eftimie, de meserie contabil, și al Olgăi, „fata unor țopârlani de la Poiana Mare”, Vlad Mușatescu avea să devină unul dintre cei mai importanți scriitori satirici din literatura română. Nu era rudă cu Tudor Mușatescu (nepot de frate, cum îi plăcea să spună), numele de familie fiind Mușat. Deși l-a cunoscut la Pitești, la o piesă de teatru a marelui dramaturg Mușatescu, pe când încerca să intre fără bilet, dându-se drept nepot…
Viața lui a fost una plină de aventuri. După clasele primare de la Pitești (și o școală, Nr. 17, i-a purtat numele, până în 2017, când a fost „înghițită”, de Colegiul „Odobescu”), intră la Liceul Militar din Craiova. După patru ani, în 1936, vrea să fugă până în… Abisinia, dar se oprește la București. Este mutat, disciplinar, la Liceul Militar din Chișinău, unde stă doar un an, mutându-se la Liceul Israelit „Cultura-Max Aziel” din București. Un an doar, cursurile nefiind recunoscute, mutându-se la Liceul Comercial din Craiova. La absolvire, ajunge corector la mai multe publicații efemere bucureștene. Debutează la 20 de ani ca prozator, în „Universul literar”, cu nuvela „Maruca Schiavoni”. Revine la Craiova, unde își publică primele volume, pentru copii – „Bobby Felix Făt-Frumos”, „Magdalena și Tîrțoi” și „Pogonici Ariciul”. În 1943 pleacă în Basarabia, chemat de glasul inimii, spre a se căsători cu bulgăroaica Penke Zabunov. După război, revine la Craiova, publicând primul său roman, „La Sud de Lacul Nairobi”.
Citește și Amintiri despre Tudor Muşatescu şi Paul Everac, cu maestrul Ion Focşa
Între 1946-1948 este director al editurii bucureștene „Europolis”, finanțată de P.C.R., ajungând membru al Uniunii Scriitorilor. Este perioada în care ajunge la 142 de kg, de care va face mult haz în cărțile viitoare. Va lucra la ESPLA, la revista „Flacăra”. Ajunge tehnoredactor la „Gazeta literară”, redactor artistic la revista „Cinema”, tehnoredactor la ziarul „Scînteia”. La 46 de ani se pensionează medical, cu diagnosticul „adenom hipofizar, obezitate și hipertensiune arterială”.
Din acest moment, devine… personajul Vlad Mușatescu. Publică volum după volum – „Jocurile detectivului Conan”, „De-a v-ați ascunselea”, „De-a puia gaia”, „De-a baba oarba”, „De-a bâza”, „Contratimp” (premiat de USR, în 1981), „Unchiul Andi detectivul și nepoții săi”. Din 1984 începe să-și publice memoriile, „Aventuri aproximative” (cinci volume), de un umor nebun și necruțător. După 1990, publică „Unchiul Andi detectivul și nepoții săi, ostrogoții”, „Patru ostrogoți, unu’ mare și trei mici!”. Sub pseudonimul James Windley Chance publică la Ploiești două miniromane „alimentare” (într-un singur volum): „Zece fufe mititele” și „Războiul Chiloților”, iar în 1997, la Craiova, îi apare romanul „La Sud de lacul Nairobi”, într-o ediție total refăcută.
La 4 martie 1999 ne părăsește Vlad Mușatescu, lăsând în urma sa un personaj unic în literatura românească – „Extravagantul Conan Doi”, dar și o descriere memorabilă a vieții literare românești ante și postbelice. L-am cunoscut în redacția ziarului „Argeșul”, prin 1997-1998, fiind prieten cu Mihai Golescu, şi plănuisem un interviu. Nu a fost să fie. Din păcate, a fost uitat la Pitești. În frunte cu mine!
Citește și Locuri literare piteştene
0 Comentarii