Lecţia de istorie. Doamna Chiajna, singura femeie din istoria românilor care a condus o armată

Într-o vreme în care capetele domnitorilor cădeau de-a valma, ies în evidență fermitatea și curajul acestei femei care, după ce și-a pierdut soțul, a luptat ca o leoaică pentru copiii săi. Vine astfel din negura vremii un exemplu excepțional de mamă devotată. Ea a intrat în conștiința românilor și datorită nuvelei istorice cu același nume scrise de Alexandru Odobescu. Din nefericire, acum a ieșit definitiv din conștiința tinerilor, pierzând lupta cu reginele din Regatul umbrelor…

S-a născut în anul 1525 în Polonia, ca fiică a domnitorului Moldovei Petru Rareș și nepoata lui Ștefan cel Mare. Chiajna era denumirea slavonă pentru Despina, însă la naștere i s-a dat numele Ana. După moartea mamei sale, a fost crescută de cea de-a doua soție a lui Petru Rareș, doamna Elena. La 25 iunie 1546 este căsătorită cu domnul muntean Mircea Ciobanul. I se spunea Ciobanu pentru că în tinerețe fusese gelep, adică negustor de vite, mai precis de oi. A rămas în istorie ca unul dintre cei mai cruzi domnitori. La scurt timp după ce a fost înscăunat, a declanșat o adevărată teroare împotriva marilor boieri,omorându-i pe capete. Pe unii schingiuindu-i cumplit pentru a le afla averile. Era, de altfel, și o reacție de autoapărare la desele uneltiri și comploturi ale boierilor, fapt ce i-a permis să aibă o domnie (cu unele intermitențe) de aproape 14 ani, în condițiile în care pe acele vremuri un domnitor care rezista pe tron trei ani și mai și scăpa și cu viață făcea crucea mare.

Din căsătoria cu Mircea Ciobanu a avut trei băieți și patru fete. Mircea Ciobanu moare după 14 ani de domnie, de moarte bună, după ce hăcuise zeci de boieri, dar căile Domnului sunt nebănuite. După moartea sa (21 septembrie 1559), Chiajna devine tutore al fiului ei cel mare, Petru cel Tânăr, convingându-l pe sultan - fie prin daruri, fie printr-o vorbă bună a cadânelor din Serai de care se folosea în intrigile sale - să-l accpte ca domnitor, deși nu avea decât 16 ani. Boierii fugiți din Ardeal simt că e momentul să revină în țară, dar sunt înfrânți de armată, în fruntea căreia se afla nimeni altcineva decât doamna Chiajna. Au fost trei lupte, la Românești, la Șerbănești și Boianu.

Citește și Lecţia de istorie. La ce ne-au folosit alianţele cu Franţa? (I)

A încercat să-și mărite fetele cu principi care să-i întărească puterea în țară. Cu Marina nu prea a nimerit-o. A fost obligată să se mărite cu boierul Ioan Cantacuzino din Istanbul, care se bucura de mare trecere la curtea sultanului. Pentru că acesta era trecut de cincizeci de ani și ea avea alt iubit, Marina nu a vrut în niciun chip să se mărite cu el, obligându-și mama să-i însceneze o răpire chiar în noaptea nunții.

În 1568 cade în dizgrația turcilor, care o mazilesc. Astfel, Chiajna și copiii ei iau drumul exilului în Asia. Urmează o perioadă foarte grea pentru cea care era obișnuită să conducă o țară, ajungând să trăiască făcând comerț ambulant pe străzile orașului Alep. Pentru a se salva, ajunge să-și turcească pe ceilalți doi fii, Mircea și Radu, care devin Ahmet și Iusuf. Dar lovitura o dă prin căsătoria frumoasei Dobra cu tânărul Murad, care va ajunge mai târziu sultan al Turciei, Murad al III-lea.

Astfel, exilul Chiajnei ia sfârșit, putând astfel să se reîntoarcă la Constantinopol, unde și-a petrecut ultimii ani, departe de țară, uneltind faceri și desfaceri de domnii în Țara Românească, dar și în Moldova.
A murit la 63 de ani, fiind înmormântată în Cimitirul Galata din Istanbul, mormântul ei nefiind descoperit până astăzi. Personalitatea ei este legată și de meleagurile noastre: a înființat în 1552 la Câmpulung Muscel una dintre cele mai vechi școli românești.

Era o femeie înaltă, zveltă, cu „vino-încoa”, dar mereu încruntată. Aceasta însă până la patul în care se petreceau scene de amor nebun. Poziția sa i-a permis în mod sigur să-și aleagă bărbați puternici, pe măsura ei. Comentariile contemporanilor par a fi ale unor bărbați frustrați, care spun că… strugurii sunt acri: ”o femeie ușoară…” (Ioan Sigismund); ”femeie cu pofte monstruoase” (agentul imperial la Înalta Poartă, ”târfă publică” (agentul venețian la Înalta Poartă), dar, dacă nu faci foc, nu iese fum…
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecţia de istorie. La ce ne-au folosit alianţele cu Franţa? (II)