Web Analytics
scris marți, 24.05.2022

Marius Nicolaescu se află într-o vizită oficială la Consiliul Județean Brașov

O delegaţie de la Consiliul Judeţean Argeş, avându-l în frunte pe vicepreşedintele Marius Nicolaescu efectuează timp de două zile o vizită oficială la Consiliul Judeţean Braşov.

Marius Nicolaescu se află într-o vizită oficială la Consiliul Județean Brașov

Evenimentul este parte a proiectului „Implementarea unor măsuri şi instrumente destinate îmbunătăţirii proceselor administrative în cadrul Consiliului Judeţean Argeş”, pe care autoritatea publică îl implementează în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Citește și: Marius Nicolaescu, vicepreședinte CJ Argeș: PSD vine în sprijinul românilor cu venituri mici!

„Având în vedere că unul dintre obiectivele proiectului este digitalizarea/retrodigitalizarea documentelor din arhivă şi crearea unei arhive de copii digitale, reprezentanţii CJ Argeş au dorit să afle de la omologii braşoveni proiectele implementate în domeniul digitalizării activităţii administrative a aparatului executiv şi a instituţiilor sanitare şi de asistenţă socială din subordinea CJ Braşov, dar şi cele axate pe dezvoltarea turismului.

<UAT Judeţul Braşov este primul din ţară despre care se poate spune că este digitalizat. Pentru a implementa sistemul şi a-l face funcţional, am avut de depăşit numeroase obstacole şi chiar am iniţiat modificări ale unor prevederi legislative privind finanţele publice, astfel încât documentele noastre emise în format digital să fie luate în considerare de instituţiile statului>, a menţionat şeful CJ Braşov.

Citește și:Vicepreședintele Marius Nicolaescu a oferit cărți elevilor de la Corbeni, de Ziua Lecturii

Acesta e de părere că judeţele Braşov şi Argeş ar putea colabora în proiecte comune de valorificare şi dezvoltare a potenţialului turistic uriaş reprezentat de arealul montan al Carpaţilor Meridionali şi chiar în pregătirea candidaturii ţării noastre pentru organizarea în viitorul apropiat a Jocurilor Olimpice de iarnă pentru Tineret.

În prima zi a vizitei, Petru Nechifor-Moraru, directorul executiv adjunct al Direcţiei Management Proiecte, le-a prezentat oaspeţilor argeşeni programul digital deja funcţional la nivelul aparatului executiv al Consiliului Judeţean Braşov şi care, în viitorul apropiat, va fi utilizat inclusiv la unităţile sanitare, de asistenţă socială şi de protecţia copilului aflate în subordinea CJ. Proiectele de turism ale Consiliului Judeţean Braşov vor fi aduse în atenţie de managerul public Alina Szasz, în cea de-a doua zi a vizitei.” se arata pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Brașov.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită