Web Analytics
scris joi, 19.05.2022

Pitești: Lucrări finalizate la canalul deschis situat în dreptul străzilor Dimitrie Boteanu și Bucovina

Primăria Municipiului Pitești informează că miercuri, 18.05.2022, au fost finalizate lucrările pentru obiectivul de investiții ”Reabilitare canal deschis situat în dreptul străzilor Dimitrie Boteanu și Bucovina (etapa a-III-a)”. 

Pitești: Lucrări finalizate la canalul deschis situat în dreptul străzilor Dimitrie Boteanu și Bucovina

Canalul realizat, inițial, din beton și în trepte era colmatat, fiind inutilizabil și nemaiavând capacitatea preluării apelor meteorice, din cauza perioadei de utilizare depășite.

Pentru confortul riveranilor și pentru a proteja mediul, asigurând evacuarea și continuitatea scurgerii apelor pluviale, dar și pentru siguranța circulației pietonale din zonă s-au executat următoarele lucrări:

-Curățirea și tubarea canalului existent, precum și realizarea acceselor la proprietate;

Citește și Se închide circulația rutieră în Pitești. Vezi străzile

-Realizarea canalului printr-o canalizare închisă cu conductă de beton armat cu lungimea de 300.00 ml, diametrul de 1000 mm, astupat cu pământ pe toată lungimea traseului cu cămine de vizitare;

-Refacerea acceselor la proprietățile existente;

-La podețul din strada Vasile Militaru, s-a realizat un timpan la capătul podețului și s-a reabilitat degradarea produsă de apa meteorică;

-Ca urmare a construirii unor clădiri colective și din cauza numărului mare de autovehicule ale locatarilor acestor clădiri, în zonă s-a realizat o parcare cu o suprafață de 1000 mp peste canalul închis;

-Au fost realizate marcajele corespunzătoare, au fost montate indicatoarele de circulație și amplasați stâlpii de iluminat.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită