Educatoarea din Pitești, reținută în cursul zilei de 10 mai pentru purtare abuzivă, a fost, ulterior, plasată sub control judiciar. În această perioadă, ea nu poate exercita meseria de educator puericultor. Femeia, în vârstă de 44 de ani, este acuzată că a agresat minori pe care îi avea în grijă la creșa nr. 6 din Trivale. „Femeia a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile”, a transmis IPJ Argeș.
Primăria Pitești a transmis că, potrivit ordonanței, „pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte și obligația de a nu exercita profesia de educator puericultor și să nu desfășoare vreo activitate care implică controlul direct și sistematic cu persoane minore”.
Citește și Cazul copiilor agresați la o creșă din Pitești. Educatoarea este anchetată și disciplinar
Astfel, „în baza măsurilor dispuse de organele competente, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești poate dispune încetarea contractului de muncă al salariatei”, mai informează biroul de comunicare al Primăriei. Încă din 26 aprilie a.c., Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești a inițiat demersurile legale de investigare a situației și a demarat ancheta disciplinară, prealabilă anchetei penale, ca urmare a sesizării formulate chiar de șeful Serviciului Creșe Pitești.
Citește și Copii abuzați de îngrijitoare la o creșă din Pitești
Reamintim că marți, 10 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au reținut o femeie de 44 de ani, din Pitești, educatoare la creșa nr. 6 din Trivale. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada aprilie-mai a.c., femeia ar fi agresat fizic minori pe care îi avea în grijă.
Foto: dasp.ro/cresa-nr-6-trivale/
0 Comentarii