Comunicat de presă. Dumnezeieştii Părinţi ne arată că fapta are trup şi suflet. Trupul faptelor bune este lucrarea lor, iar sufletul faptelor bune este scopul cu care le lucrăm. Deci, se cuvine să fim cu mare luare aminte la scopul cu care lucrăm faptele cele bune.
Citește și: Urmărire cu focuri de armă într-o pădure din Pietroșani. Au fost reținuți doi tineri
Fapta bună făcută cu scop rău are temelie de umbră şi, pe lângă faptul că pierdem osteneala săvârşirii ei, ne facem vinovaţi de osândă. Căci Dumnezeu, care vede cele ascunse ale inimii noastre nu ia aminte la cele ce facem, ci la scopul cu care lucrăm fapta bună. Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune a venit în ajutorul unei familii, prin darurile oferite de părintele slujitor Sandu Constantin de la parohia Sfântul Vasile cel Mare, protoieria Curtea de Argeș.
0 Comentarii