Web Analytics

articol scris joi, 28 aprilie 2022

Un nou bloc de nouă etaje în spatele Lidl din Găvana, pe terenul unde au fost probleme cu o macara în 2017

Dezvoltatorul a fost trimis să refacă documentația corect

Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei Pitești va reanaliza propunerea realizării încă unui bloc în spatele magazinului Lidl din Găvana, acolo unde, în 2017, poziționarea unei macarale a creat semne de întrebare în legătură cu siguranța cetățenilor din zona respectivă. Reamintim că aproximativ 65 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc și din supermarketul Lidl în noiembrie 2017, după ce autorităţile au fost alertate privind producerea unei alunecări de teren pe șantierul firmei Energomontaj Grup, iar macaraua risca să se prăbușească, subiect prezentat atunci de Jurnalul de Argeș. Acum, dezvoltatorul vrea să facă un al treilea bloc acolo, dar trebuie să revină cu alt studiu de oportunitate, pentru că studiul prezentat în ultima ședință a Comisiei de Urbanism avea o greșeală de scriere sau desen, așa cum s-a catalogat trecerea unui drum peste terenul altcuiva.

Reprezentanții firmei Energomontaj Grup s-au prezentat, în ședința CTATU a Primăriei Pitești din 6 aprilie a.c., cu un studiu de oportunitate pentru o construcție în zona bulevardului Nicolae Bălcescu, în spatele magazinului Lidl din cartierul Găvana. Este vorba despre zona în care dezvoltatorul mai are două blocuri construite, cu subsol, demisol/ 2 Ds, parter și 8/9 etaje, dar și un parcaj suprateran cu 2 etaje. Acum, firma afaceristului Florin Frâncu vrea să construiască încă un bloc cu 9E și 88 apartamente. Suprafața totală a terenului este 9118,00 mp. Pentru o parte din teren s-au generat PUZ-ul, aprobat prin H.C.L. nr. 115/26.03.2015, cu termen de valabilitate de 7 ani, și PUD-ul, aprobat prin H.C.L. nr. 337/2017.
Ce propuneri au constructorii. „În urma achiziționării unor noi terenuri, se propune extinderea zonei studiate față de prevederile documentațiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă și se solicită stabilirea prescripţiilor de construibilitate pentru întregul teren și construirea unui nou imobil cu regim de înălțime D+P+9E”, se arată în documentație. Blocul nr. 3 este prevăzut și cu adăpost ALA, parcare subterană cu 43 de locuri, locuri de joacă, spații verzi, 97 locuri de parcare.

Citește și „A fost mai mult o furtună într-un pahar cu apă”

Citește și Construcţia blocului cu 9 etaje de lângă Lidl Găvana avansează în ciuda neregulilor

E necesar studiu de însorire pentru clădirile deja existente

Documentația se va reanaliza într-o ședință ulterioară, pentru că au fost date un vot favorabil, un vot nefavorabil, 2 abțineri și 3 voturi neexprimate. Observațiile făcute au fost următoarele: „Este necesară întocmirea unui studiu de însorire pentru clădirile existente; să se prezinte o documentație din care să se poată înțelege care este intenția investitorului și ce modificări se aduc documentațiilor P.U.Z. și P.U.D. aprobate anterior”, se mai arată în procesul-verbal al ședinței.

Sorin Apostoliceanu: „Drumul la acea parcare, din desenele care ni s-au prezentat nouă, trecea peste terenul altui proprietar”

Pe consilierul local Sorin Apostoliceanu, membru CTATU și președintele Comisiei nr. 2, Comisia pentru Urbanism, l-am întrebat de ce nu s-a aprobat documentația, ce nereguli s-au găsit. „Au fost mai multe discuții legate de prezentarea materialului. (…) Au mai cumpărat nişte terenuri în plus față de terenul pentru care au făcut prima oară PUZ-ul mai demult și acum au întregit tot acel teren și în colț, undeva, au pus o parcare. Drumul la acea parcare, din desenele care ni s-au prezentat nouă, trecea peste terenul altui proprietar și vă dați seama că erau greșite ca documentație. De asta s-a retras, să se refacă cum e normal și să aibă în vedere tot ce li s-a spus în CL”, ne-a explicat Sorin Apostoliceanu.

Pe care l-am întrebat dacă într-adevăr drumul ar fi trecut pe acolo sau era o greșeală. „Cred că era o greșeală de desenat… Până la urmă au zis că au cumpărat și acolo exact pentru așa ceva, dar era pus un triunghiuleț mic, care nu era lipit de celelalte laturi. Era cu o linie punctată foarte fină și până la linia punctată a celorlalte proprietăți erau o distanță, dar era de scriere, așa au zis. Dar trebuie să fie toate corecte”, a subliniat consilierul local. Mai departe, procedural vorbind, trebuie realizat un studiu de oportunitate corect, apoi PUZ, care intră în ședința comisiei CTATU și abia apoi în Consiliul Local pentru a fi sau nu aprobat.

Citește și Agentul imobiliar i-a dat de gol pe patroni: blocul Titidan are 11 etaje şi nu 10, cum scrie în autorizaţie


Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Leard Sadriu, după victoria cu Dinamo: „Am luptat pentru Bogdan Andone. Este important pentru noi!”

Leard Sadriu, 25 de ani, a mărturisit că a trecut peste faza autogolului său. FC Argeș a pus capăt seriei […] Citește!

FC Argeș Basketball, învinsă de CS Râmnicu Vâlcea

FC Argeș Basketball a pierdut dramatic jocul disputat În deplasare, cu CS Vâlcea 1924, scor 74-75, vineri, în Liga Națională […] Citește!

Bătaie la beție în Argeș. Poliția a intervenit

În după-amiaza zilei de 07 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung în legătură cu un conflict între 4 […] Citește!

Razie pe autostrăzile din România: Peste 1.500 de amenzi într-o singură săptămână și zeci de șoferi rămași fără permis

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au aplicat peste 1.500 de sancțiuni într-o singură săptămână de controale desfășurate pe autostrăzile din România. Verificările […] Citește!

Tot mai puține afaceri noi în România! Înmatriculările au scăzut cu aproape 9%

Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate înregistrate în România a scăzut în primele nouă luni ale anului 2026, potrivit […] Citește!

Schimbare importantă pentru românii care își fac analize medicale: Clinicile private vor fi obligate să afișeze câți bani mai au de la CNAS

Românii care merg la laboratoare sau clinici private pentru analize medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) […] Citește!

Incendiu puternic la Caransebeș: 700 de anvelope, un autoturism și un ATV, mistuite de flăcări

Un incendiu de amploare a izbucnit sâmbătă seară, 7 noiembrie 2026, la un depozit de anvelope din municipiul Caransebeș, județul […] Citește!

15.000 de lei de la stat pentru românii cu panouri fotovoltaice. Când încep înscrierile în programul Casa Verde Baterii

Românii care au deja panouri fotovoltaice pot primi până la 15.000 de lei de la stat pentru achiziția bateriilor de […] Citește!

România, pe ultimul loc în UE la banii pentru cercetare! Bruxelles-ul pregătește o nouă lege care ar putea schimba regulile pentru universități și institute

România se află într-o situație dificilă în privința finanțării cercetării, iar o nouă inițiativă legislativă pregătită de Comisia Europeană ar […] Citește!

Furturi de proporții în Franța: Șase români, arestați după dispariția a peste 500 de kilometri de cabluri din cupru

Șase cetățeni români au fost arestați preventiv în Franța, fiind suspectați că au participat la o serie de furturi de […] Citește!

Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Anunțul premierului despre indexare

Pensionarii ar putea beneficia de o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care veniturile […] Citește!

Temperaturi de până la -10 grade în România. Minime negative în toată țara în următoarele trei nopți

România se confruntă cu o răcire accentuată a vremii, iar temperaturile vor coborî sub pragul înghețului în toate regiunile țării […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete