Web Analytics
scris sâmbătă, 23.04.2022

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski îndeamnă la o întâlnire cu Putin, pentru ”a pune capăt războiului”

Volodimir Zelenski îndeamnă din nou, sâmbătă, la o întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin, ”pentru a pune capăt războiului”, relatează AFP.  ”Cred că cel care a început acest război va putea să-i pună capăt”, declară  Zelenski într-o confernţă de presă pe care o susţine într-o staţie de metrou, în centrul Kievului. ”Zelenski repetă că ”nu-i este frică să se întâlnească” cu Vladimir Putin, dacă acest lucru va conduce la un acord de pace între Rusia şi Ucraina.

”Am insistat încă de la început asupra unor negocieri cu preşedintele rus”, aminteşte el. ”Nu pentru că vreau (să-l întâlnesc), ci pentru că trebuie să-l întâlnesc, pentru a soluiona acest conflict pe cale diplomatică”, adaugă el. Zelenski şi Vladimir Putin nu au dscutat niciodată în mod direct, după ce liderul de la Kremlin a invadat Ucraina, în pofida multor îndemnuri în acest sens ale ucraineanului. ”Am insistat asupra unei discuţii directe cu preşedintele rus (Vladimir Putin). Când are loc prin intermediari, nu poate conduce la un rezultat. Cei care trebuie să oprească acest război sunt cei care l-au pornit”, declară el, subliniind că ”soluţia diplomatică este soluţia bună”. ”Noi avem încredere în partenerii noştri, dar nu există nicio încredere în Rusia”, a declarat el, în contextul eşecului negocierilor Kievului cu Moscova. ”Da, vreau ca toţi criminalii ruşi, care au ucis civili (…) să fie trimişi în trbunale, bineînţeles. Dar ştim că justiţia este o maşină lentă”, a mai adăugat.

Citește și: DNA reacționează la comentariile politicienilor, unele acide, cu privire la anchetarea importului de vaccinuri anti-Covid

Volodimir Zelenski susţine această conferinţă de presă, în direct, într-o staţie de metrou la Kiev din motive de securitate.”Suntem la sărbătoarea Paştelui. Este o mare sărbătoare. Agresiunea rusă nu schimbă cu nimic calendarul”, a lansat el. Întrebat de jurnaliști despre politica liderului de la Kremlin, Zelenski a răspuns că este dificil să-i evalueze deciziile. ”Mi-e greu să ştiu de ce în toţi aceşti ani a ţinut la masa sa de preşedinte. Are fără îndoială legătură cu motivul pentru care armata sa a venit pe pământul nostru, ca o cobră, târându-se şi încălcându-ne pământul. Războiul durează de opt ani, iar Federaţia rusă a încercat, la diverse niveluri, să influenţe Ucraina”, a afirmat el. ”Independenţa Ucrainei este o provocare la adresa intenţiei ruse, iar pentru ucraineni un vis realizat”, a mai adăugat el.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită