6 din 10 români au devenit mult mai atenți la starea de sănătate, ca efect al pandemiei COVID. Iau mai în serios problemele medicale, încearcă să mănânce mai sănătos și sunt mult mai atenți la igienă. Este principala concluzie a unui barometru de opinie realizat de Frames la comanda Grande Gloria Production, producătorul gamei de dezinfectanți Hygienium.
Citește și: Omul de afaceri Dan Săndulescu judecat pentru evaziune fiscală a scăpat de condamnare
Privind în urmă la cei doi ani de pandemie, 73% dintre cele 1241 de persoane chestionate spun că pandemia a fost cea mai grea perioadă prin care au trecut în viața lor. 67% dintre respondenți au contactat virusul COVID, iar 56% s-au vaccinat.
Întrebați care au fost cele mai mari provocări generate de pandemie, cele mai multe răspunsuri au vizat teama de a-și pierde viața în urma unor forme grave de boală (89%), restricțiile de circulație (81%), problemele de la serviciu (61%) și lipsa interacțiunii cu familia și prietenii (48%).
A fost sau n-a fost o boală reală? 74% dintre cei chestionați afirmă că virusul a existat, altfel spus că pandemia a fost o realitate. Numai 11% consideră că pandemia a fost inventată, iar restul au evitat să răspundă.
Interesant este că 67% dintre cei chestionați consideră că măsurile luate au fost exagerate. Numai 23% consideră că deciziile ce au vizat pandemia au fost normale, iar restul au evitat să răspundă.
Întrebați care au fost lucrurile care i-au deranjat în perioada de pandemie, cei mai mulți dintre respondenți (78%) au reclamat comunicarea deficitară a autorităților, 61% n-au înțeles restricțiile de circulație, iar 53% s-au declarat revoltați de restricțiile din magazine.
,,Comunicarea deficitară a autorităților și măsurile cel puține ieșite din comun apărute în timpul pandemiei, de la scoaterea TAB-urilor și soldaților înarmați pe străzi la intonarea imnului național printre blocuri au rămas în memoria românilor, fiind remarcate în comentariile la acest barometru. La capitolul pozitiv, radiografia pandemiei indică asigurarea vaccinurilor și activitatea personalului medical, remarcată de 81% respectiv 74% dintre cei chestionați’’, arată concluziile barometrului.
Românii, mai atenți la sănătate ca oricând
Un alt aspect pozitiv reieșit din barometrul Frames & Hyigienium este faptul că, pentru 62% dintre români, starea de sănătate a devenit o preocupare mai importantă ca oricând.
Dincolo de purtarea obligatorie a măștii de protecție, 81% dintre cei chestionați au devenit mai atenți la igienă, principala preocupare fiind spălatul pe mâini de cel puțin 2 ori pe zi, menționată de majoritatea respondenților.
Folosirea dezinfectanților s-a aflat, de asemenea, în prim-plan, alături de o preocupare mult mai mare pentru curățenia locuinței sau a spațiului de lucru.
,,Spălatul mai des pe mâini, folosirea gelurilor dezinfectante, focusul tot mai mare pe curățenie în casă prin soluții antibacteriene se află printre lucrurile pozitive pe care le-am câșigat din această pandemie.
Iar faptul că 78% dintre respondenți continuă să le folosească chiar și după ridicarea restricțiilor indică, practic, că avem un comportament de consum bine definit, cu efecte directe în protejarea stării de sănătate a populației. E principalul câștig al ultimilor ani’’, a declarat Georgiana Mocanu, director executiv Grande Gloria Production, productorul brandului Hygienium.
Barometrul de opinie a fost realizat în perioada 28 martie – 4 aprilie 2022, online și prin telefon, pe un eșantion de 1241 persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 70 de ani, reprezentativ din punct de vedere geografic, la nivel național.
Principalele atribute ale focus-group-ului: persoane active, angajați, manageri, antreprenori, cu studii medii (43%) și superioare (57%), participanți activi la viața socială.
Citește și: Agentul imobiliar i-a dat de gol pe patroni: blocul Titidan are 11 etaje şi nu 10, cum scrie în autorizaţie
Hygienium este unul dintre cele mai cunoscute branduri dezvoltate, în România, de către Grande Gloria Production.
Produsele pentru igienă, protecție, curățare și dezinfectare dezvoltate de Hygienium, autorizate de Ministerul Sănătății, se regăsesc în diverse sectoare precum HoReCa, medical, farmaceutic, comerț (centre comerciale), producție etc.
Calitatea produselor Hygienium este recunoscută inclusiv la nivel international, produsele de siguranță sanitară dezvoltate la Galați fiind exportate în peste 25 de țări din întreaga lume, precum China, Marea Britanie, Turcia, Italia, Franța sau Germania.
0 Comentarii