Web Analytics

articol scris luni, 11 aprilie 2022

INS: Salariul mediu net a crescut în februarie cu 10% față de aceeași lună a anului precedent

lei

În februarie 2022, câştigul salarial mediu net a crescut cu 10,6% faţă de aceeași lună a anului trecut. În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 101,9% în februarie 2022, faţă de luna similară a anului trecut.

Câştigul salarial mediu brut a fost, în luna februarie, de 6.059 de lei, cu 28 de lei (+0,5%) mai mare decât în ianuarie, iar câştigul salarial mediu net s-a situat la 3.721 de lei, în uşoară creştere faţă de luna precedentă cu 23 lei (+0,6%), potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (9.093 lei), iar cele mai mici la hoteluri şi restaurante (2.016 lei). Indicele câştigului salarial real a fost 100% în luna februarie 2022 faţă de ianuarie 2022, iar raportat la luna octombrie 1990, indicele a fost 225,5%, cu 0,1 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna ianuarie 2022.

Citește și: Se oprește curentul electric în Mioveni!

"În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei", precizează INS într-un comunicat.

Astfel, în luna februarie a.c., nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât creşteri, cât şi scăderi faţă de luna precedentă. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar şi de reluarea activităţii anumitor agenţi economici, de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Citește și: (FOTO-VIDEO) Tinerii social-democrați argeșeni au participat la o acțiune de împădurire la Topoloveni!

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poliţistul de la Câmpulung care a primit bani pentru facilitarea transferului unui agent a fost condamnat cu suspendare

Domiciliat în Argeș, dar activ o perioadă la Poliția Dâmbovița, acolo unde chiar în acest an fusese ales președinte de […] Citește!

Fratele șefului Camerei de Comerț, audiat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de zeci de milioane de lei

Procurorii DIICOT și polițiștii au efectuat joi dimineață, 12 noiembrie, 46 de percheziții în București și în județele Constanța, Bacău, […] Citește!

Radar argeșean! Beleţi-Negreşti. Pregătirea unităţilor de învăţământ pentru iarnă

Vremea rece care deja se menține în apropierea iernii nu va constitui un impediment pentru desfășurarea activităților specifice în cadrul […] Citește!

Pompieri cu furtunul de apa

Incendiu într-o gospodărie din Valea Mare Pravăț din cauza unei țigări

În noaptea de miercuri, 11, spre joi, 12 noiembrie 2026, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie din comuna Valea Mare […] Citește!

Deputat Tudor Ionescu: „Cine a aplaudat anularea alegerilor nu poate da lecţii de democraţie românilor!”

Vineri, 6 noiembrie, la reuniunea Curților Constituționale francofone, domnul Nicușor Dan a declarat că „nu mai suntem în situația în […] Citește!

Argeș. Tânăr prins cu 11 km/oră pe DN 73, în Dragoslavele. Plus alte nereguli

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii Biroului Rutieri Câmpulung au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna […] Citește!

Bărbat lovit mortal de tren în Galați. Traficul feroviar, oprit

În dimineața zilei de joi, 12 noiembrie 2026, un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren între […] Citește!

Premieră la Spitalul Municipal Curtea de Argeş: trei medici specialişti în echipa ATI

Pentru prima dată în istoria Spitalului Municipal „Sfânta Muceniță Filofteia” din Curtea de Argeș, echipa de Anestezie și Terapie Intensivă […] Citește!

Deputatul Dorin Popa acordă atenţie dezvoltării relaţiilor României cu parteneri internaţionali importanţi

...Astfel, parlamentarul argeșean a răspuns invitației la două evenimente diplomatice importante organizate la București, dedicate celebrării unor momente de referință […] Citește!

Probleme cu finanţele la Muşăteşti şi cu organizarea la Arefu! Plăţi nelegale la salarii şi carburant gestionat de buldoexcavatorist

Două misiuni de audit de conformitate au efectuat recent cei de la Curtea de Conturi în comunele argeșene Mușătești și […] Citește!

Mioveni. Lucrările pe strada Dealul Viilor – în plină desfăşurare

Lucrările de modernizare a străzii Dealul Viilor din orașul Mioveni sunt în plină desfășurare. Prezent zilele trecute pe teren, primarul […] Citește!

148 de orașe ar putea deveni comune, inclusiv stațiuni de la munte și mare

Sinaia, Predeal, Bușteni, Eforie sau Băile Herculane s-ar putea transforma din orașe în comune, dacă va fi aplicat un prag […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete