Casa de Asigurări de Sănătate Argeş se află în plin proces de contractare cu furnizorii de servicii medicale. Astfel, întreaga lună iunie la sediul CAS participă la negocieri, pe bază de programare reprezentanţii spitalelor din judeţ iar în alte locaţii reprezentanţii cabinetelor şi laboratoarelor, farmaciilor, medicinei de familie sau ai stomatologiilor, adică furnizorii de servicii medicale în ambulatoriu. Pentru a putea solicita fondurile necesare, cei care conduc unităţile spitaliceşti au trebuit să prezinte la dosar printre alte documente anumite date aferente anului 2013, ca de pildă, structura organizatorică, numărul de paturi existente, medicii, numărul de pacienţi, durata de spitalizare, numărul de cazuri operate dar şi…mortalitatea înregistrată la numărul total externări. Lugubră cerinţă dar care în realitate reflectă eficienţa sau, mai degrabă, ineficienţa actului medical în spitalele argeşene, CAS dorind desigur să ştie precis cum sunt cheltuiţi banii din bugetul asigurărilor de sănătate. A.C.

FC Argeș-Rapid. Spectacol în tribună la Mioveni
Meci aprig disputat la Mioveni, în această seară, între FC Argeș și Rapid București, iyn prima...
0 Comentarii