Este binecunoscută expresia. Este, nici mai mult, nici mai puțin, traducerea celebrei expresii franțuzești ”A la guerre comme a la guerre”, în baza căreia se putea justifica, fără prea multe comentarii, orice se putea întâmpla pe front. Suntem în plin război. Așa cum spunea Eminescu în celebrul vers ”Nu credeam să învăț a muri vreodată…”, nici eu nu credeam ca generația mea să cunoască războiul așa cum cunoscuseră bunicii și străbunicii noştri. Ca să înțelegem mai bine ce se întâmplă, tot istoria ne vine în ajutor. Înaintea ambelor conflagrații mondiale, România, nefăcând încă parte dintr-o alianță militară, și-a proclamat neutralitatea. În aceste cazuri neutralitatea poate fi pasivă sau activă. Pasivă în situația în care conflictul militar nu amenință integritatea țării.
În ambele războaie, având în vedere proximitatea conflictelor, România și-a proclamat neutralitatea activă. Aceasta a însemnat mobilizarea generală, trecerea economiei pe picior de război, pregătirea teritoriului și populației pentru apărare, dislocarea de mari unități la granițele vulnerabile. Acum circumstanțele sunt altele: facem parte din cea mai puternică alianță militară. Cu toate acestea, deși în orice moment conflictul militar se poate transfera pe teritoriul național, nu se întâmplă mai nimic Ba da: sunt cozi mari la benzină, la ulei de floarea-soarelui și la… pașapoarte. Deocamdată.
Deși avem o acoperire mediatică a războiului fără precedent, trebuie avut în vedere că această trăsătură este o mare capcană, pentru că permite o manipulare fără precedent. În istorie nici chiar documentele militare nu reflectă exact realitatea câmpului de luptă, cele păstrate fiind întocmite în marea lor majoritate după terminarea luptelor, ascunzând de regulă greşelile făcute de comandanţi, care, poate, au costat sute şi chiar mii de vieţi omeneşti. Cărţile de istorie nu vorbesc despre comandanţi incapabili, indolenţi, laşi, iresponsabili, a căror ţinere în funcţie pe cu totul alte considerente a costat mult armata română. După cum nu vorbesc despre sutele şi miile de dezertori, fiindcă erau momente ale luptei când inamicul te copleşea printr-o superioritate zdrobitoare şi atunci funcţiona deviza „scapă cine poate”.
Citește și Lecţia de istorie. Momentul august 1968
Sunt în război şi momente de linişte şi acalmie care pot dura săptămâni sau chiar luni întregi. Atunci unii se pregătesc să atace, ceilalţi se îngroapă cât mai bine în pământ, pentru apărare. Calvarul începe abia când se declanşează bombardamentul de artilerie, care poate ţine de la câteva ore la câteva zile. Stai în tranşee cu inima cât un purice, pentru că în orice moment poţi fi pulverizat sau, în cel mai fericit caz, rănit. Ostaşul de lângă tine, cu care ai legat o prietenie cum numai la război se poate face, atunci când ştii că viaţa ta depinde de el, în următorul minut poate deveni o grămadă informă de carne amestecată cu sânge şi pământ. Urmează lupta propriu-zisă, când, pentru a-ţi apăra viaţa, trebuie să ucizi. Cu toate acestea, o statistică referitoare la cel de-Al Doilea Război Mondial arată că, din patru ostaşi, unul a refuzat să ucidă, trăgând aiurea. Greu de crezut. În timp ce aceeaşi statistică arată că pentru fiecare ostaş ucis s-au tras, cu aproximaţie, peste 5000 de cartușe. Odată ruptă apărarea, retragerea este cea mai grea când frica te devorează, neştiind încotro să apuci. Stau și mă întreb dacă tinerii noștri sunt pregătiți pentru așa ceva…
O altă statistică, deloc optimistă, spune că cine a rezistat primelor șase luni de la începutul războiului a avut peste cinzeci la sută șanse de a supraviețui. De regulă, în primele luni ale războiului se produce o selecție dură, murind cei fricoși, cei nepregătiți militar, cei cu probleme medicale, cei cu moralul la pământ și cauzele pot continua.
În război se petrec lucruri foarte urâte, deoarece pe cei cu lipsă de caracter războiul nu-i impresionează prea mult: violuri fără a se ţine cont de vârsta victimelor, profanări de cadavre, uciderea răniților sau a prizonierilor pentru a fi jefuiţi şi altele pe care nu ţin neapărat să le amintesc. Sunt situații în care doar Bunul Dumnezeu ne mai poate salva. Doamne, ajută!
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. O scrisoare care n-a mai ajuns la destinaţie
0 Comentarii