Web Analytics

articol scris miercuri, 16 martie 2022

Au început audierile în dosarul agresării în birou a primarului Georgescu

Procurorii avansează cu noul dosar al lui Stelică Crăciun

A trecut o lună de când Stelică Crăciun a dat buzna peste primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, pe care l-a agresat în birou. Fapta, de neconceput într-o țară normală, a fost încadrată drept violare a sediului profesional. Ba, într-un filmuleț trunchiat, rostogolit în online chiar de propagandiștii lui Crăciun, situația este răsturnată în așa fel încât cel agresat pare agresor, iar în rol de victimă este personajul cunoscut ca fiind un individ extrem de violent și de periculos. A trecut o lună, deci, și primarul orașului Mioveni a fost chemat la audieri. L-am sunat pentru a-l întreba ce a mai apărut nou, însă acesta a părut foarte speriat. Și ne-a tăiat-o scurt, spunându-ne că ne închide telefonul, motivând că sunt cercetări și că nu poate vorbi despre anchetă. Cumva, îl și înțelegem, însă nu vom abdica niciodată de la datoria noastră de onoare de a-i ține pe cititori la curent cu ce se întâmplă.

Citește și „Stelică Crăciun a venit hotărât după primarul Georgescu să-l incite şi filmeze”

Am înțeles că v-ați prezentat la audieri, la sfârșitul săptămânii trecute, în dosarul cu Stelică Crăciun. Așa este?

- Da. Deocamdată sunt audieri. Nu pot să vă dau detalii.

V-au înștiințat dacă s-a schimbat încadrarea în dosar și pentru ultraj? Sau cercetările sunt tot pentru infracțiunea de violare a sediului profesional, așa cum a fost inițial?

- Nu știu, deocamdată sunt audieri. Iar aceste încadrări le face procurorul, nu le fac eu. Nu mi s-a comunicat nimic. Nu pot să vorbesc pe acest subiect.

Bine, atunci vă întreb despre filmulețul trunchiat care a circulat pe net și în care sunteți transformat din victimă în agresor. Ce era în prima parte a filmului, cea care a fost tăiată?

- Nu știu ce era în cealaltă parte a filmului, dar întreb și eu: ce căuta personajul la ora aia la mine în birou să mă agreseze?! L-am rugat să iasă din birou și nu a vrut. Trebuia să… cânt? Nu vi se pare că a fost premeditat totul? Pentru că, la poliție, Crăciun nu a amintit nimic de acea înregistrare. Iar asta spune foarte mult. Deci, nu mai discut…

Citește și E chiar culmea! După ce l-a ameninţat că îi dă foc la fabrică şi îi violează fetele, Stelică Crăciun îl mai şi hărţuieşte în 7 procese pe patronul de la Zaris

Primarul confirmă discuția cu angajamentul luat de fostul adjunct de la Mioveni în fața deputatului Miuțescu

Vreau să vă mai întreb dacă știți despre discuția care a avut loc, înainte de alegeri, între domnul fost prefect Emanuel Soare și domnul deputat Adrian Miuțescu, la care a participat și Marius Aioanei, fostul adjunct al Poliției Mioveni. Potrivit dezvăluirilor fostului comandant Cristian Mihalcea, adjunctul Aioanei ar fi spus atunci, în fața celor doi liberali, că, dacă i se dă șefia Poliției Mioveni, „în 30 de zile îl fac sau îl agăț pe primar”, adică pe dumneavoastră…

- Discuția o știu încă de atunci, de la o săptămână de când a avut loc. Mi-a spus cineva, au mai fost și alte persoane prezente…

Ok, dar ce voia să spună fostul adjunct al Poliției Mioveni, acum inculpat, Marius Aioanei?

- Doamnă, nu vă mai răspund, vă respect, dar mă faceți să închid! Eu înțeleg că vreți să faceți un articol, dar, dacă publicați ceva, eu nu mai răspund. Atât timp cât este anchetă, eu nu vă pot spune nimic…

Citește și Cartelul de la Mărăcineni e peste tot! Avocatul Sabie îl apără pe Stelică Crăciun, dar şi primăria condusă de cumnatul acestuia, de unde a încasat onorarii de 1,4 milioane lei

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Incendiu în Ilfov. Degajări mari de fum după ce două case au luat foc în Chiajna

Duminică, 8 noiembrie 2026, un incendiu s-a produs la 2 case cu regim de  înălțime P+1, pe strada Grigore Eremia, […] Citește!

Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei după un final de sezon incredibil

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a câștigat titlul de campion al Chinei alături de Dalian Yingbo, după un final de […] Citește!

Anastasia Fusea a câștigat medalia de bronz la Cupa Mondială de sabie pentru juniori de la Budapesta

Scrimera română Anastasia Fusea, legitimată la CS Dinamo București, a obținut medalia de bronz în proba feminină de sabie din […] Citește!

Daria Silișteanu, două medalii de aur și un record național la Jocurile Olimpice de Tineret

Înotătoarea română Daria Silișteanu, în vârstă de 17 ani, a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar […] Citește!

Tragedie în Masivul Retezat. Un turist a murit după ce a alunecat pe gheață. A fost căutat toată noaptea

Un turist și-a pierdut viața în Masivul Retezat, după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață și a […] Citește!

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Dunărea, la un nivel îngrijorător de scăzut: Debitul este de aproape trei ori mai mic decât normalul lunii noiembrie

Dunărea continuă să înregistreze debite extrem de reduse pentru această perioadă a anului, iar prognozele hidrologilor nu indică o îmbunătățire […] Citește!

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete