# Ele vor fi cercetate într-un dosar de corupție privind acordarea pensiilor pe caz de boală. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, ce au avut drept consecință prejudicierea gravă a bugetului asigurărilor sociale. Surse neoficiale ne-au precizat că prejudiciul s-ar ridica la mai multe miliarde lei vechi. Ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate la ora actuală percheziții în 5 locații situate în municipiul Pitești, din care una este sediul unei instituții publice. Mascaţii Jandarmeriei și procurorii DNA au fost văzuţi în jurul prânzului intrând în forţă în sediul Policlinicii de pe Bd. I.C. Brătianu aparţinând Consiliului Judeţean Argeş, acolo unde funcţionează comisiile de expertiză medicală pentru acordarea pensiilor pe caz de boală. De altfel, au fost văzute mai multe cadre medicale, îmbrăcate în halat alb, care au fost urcate în duba DNA, urmând probabil să fie audiate. Potrivit unui comunicat de presă laconic publicat pe site-ul DNA, în cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.
Alina Crângeanu




0 Comentarii