Web Analytics
scris joi, 05.06.2014

6.000 de sarmale s-au împărţit duminica trecută în Poiana lui Lian

# Tradiţia merge mai departe de Ziua Comunei Moşoaia! Ca în fiecare an, Ene Florea, primarul localităţii Moşoaia, a organizat pentru toți cetăţenii din comună, dar şi pentru numeroșii invitaţi, o serbare câmpenească pe cinste prilejuită de cea de-a VI-a ediție a Zilei comunei.
Atmosfera a fost întreținută de ansamblurile Doina Argeşului și Doina Bascovului, iar mâncarea a fost absolut delicioasă, constând în sărmăluţe şi iahnie de fasole cu afumătură şi cârnaţi. De asemenea, țuica și vinul au fost la discreție, iar evenimentul în sine este şi rămâne unul extrem de iubit şi îndrăgit de către toţi locuitorii comunei, care se bucură de fiecare dată când au ocazia să se întâlnească în Poiana lui Lian. Şi cum la o asemenea manifestare s-a strâns o întreagă comună, primarul Ene Florea a adresat oamenilor gânduri frumoase lor și copiilor lor, mai ales că în acest an sărbătoarea comunei a coincis și cu Ziua Internațională a Copilului.

Apoi edilul șef al acestei localități a dat cuvântul numeroaselor oficialităţi judeţene şi nu numai prezente la sărbătoarea atât de specială. Iar invitații de marcă nu au lipsit și îi menționăm aici pe preşedintele Consiliului Judeţean Argeş – Florin Tecău, deputatul Cătălin Rădulescu, primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, vicepreşedintele PSD Argeş, Ion Mânzână şi preşedintele Partidului Conservator, filiala Argeş, Cornel Lazăr. De asemenea, au ținut să fie alături de edilul din Moșoaia și primarul localității Albota, Ion Dumitru și Sevastian Tudor, directorul Teatrului Al. Davila din Pitești.

„Sunt mulțumit de faptul că am reușit și de această dată să organizez acest eveniment important al localității noastre și sunt bucuros că vremea ne-a fost favorabilă pentru a ne desfășura în bune condiții această sărbătoare. Ca de fiecare dată am pregătit pentru cetățenii de la Moșoaia și pentru invitații noștri 6.000 de sarmale, 10 cratiți de iahnie de fasole cu afumătură și cârnați, țuică și vin la discreție. La această a șasea ediție muzica a fost asigurată de Doina Bascovului, Doina Argeșului și mai mulți interpreți de muzică populară din județul Argeș. Vreau în primul rând să transmit cetățenilor comunei Moșoaia multă sănătate și să fie alături de Primăria și Consiliul local și alături de mine în continuare pentru că numai împreună vom reuși să terminăm lucrurile pe care le-am început în localitate”, ne-a declarat Ene Florea, primarul comunei Moșoaia.
Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită