Web Analytics
scris vineri, 11.02.2022

Alimente noi: greierele de casă devine a treia insectă autorizată ca ingredient alimentar pe piața UE

Ieri, 10 februarie, Comisia a autorizat comercializarea greierilor de casă (Acheta domesticus) ca aliment nou în UE.

Alimente noi: greierele de casă devine a treia insectă autorizată ca ingredient alimentar pe piața UE

Este vorba despre a treia insectă pentru care se dă aprobare pentru consum și care vine după autorizațiile precedente emise în iulie anul trecut pentru larva desicată de Tenebrio molitor și în noiembrie pentru Locusta migratoria.

Citește și: Cum ieşim din această dilemă? Asistenta decedată de la Judeţean s-a internat fără Covid şi a murit de Covid

Greierele de casă va fi disponibil integral,  sub formă congelată, uscată sau de pudră. Prezenta autorizare a primit girul statelor membre la data de 8 decembrie 2021, ca urmare a unei evaluări stricte din partea Agenției Europene pentru Siguranța Alimentară, care a ajuns la concluzia că această insectă nu prezintă pericole pentru consum dacă este folosită conform descrierii înaintate de întreprinderea solicitantă.

Produsele care conțin acest nou aliment trebuie să fie etichetate corespunzător pentru a semnala eventuale reacții alergice.

În ultimii ani, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură a ajuns la concluzia că insectele reprezintă o sursă de alimentație hrănitoare și sănătoasă, având un conținut ridicat de grăsime, proteine, vitamine, fibre și minerale.

Citește și: „Am curaj să merg la poligraf cu deputatul Nicu Georgescu şi cu Gherghe, adjunctul IPJ Argeş”

În plus, insectele reprezintă o parte consistentă a alimentației  zilnice a sute de milioane de oameni la nivel mondial. În contextul Strategiei De la fermă la consumator, insectele au fost, de asemenea, identificate ca reprezentând o sursă alternativă de proteine care ar putea înlesni trecerea către un sistem alimentar mai durabil.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...