Web Analytics
scris joi, 27.01.2022

Simona Bucura-Oprescu: „De pe Dealul Sasului pot fi încă observate tranşeele din Dâmbovicioara săpate în Primul Război Mondial”

Deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu a participat luni, 24 ianuarie, la ceremoniile militare și religioase organizate în Mioveni și Dâmbovicioara, cu ocazia împlinirii a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române.
„Ziua de azi a avut o încărcătură aparte și prin faptul ca am petrecut-o, în a doua parte, pe meleaguri muscelene, unde s-a scris o altă filă importantă din istoria României – Dealul Sasului, comuna Dâmbovicioara. Acolo, pe un ger tăios, menit parcă să-ți amintească fiorul sacrificiului, am participat la sfințirea troiței ridicate în memoria eroilor din Primul și Al Doilea Război Mondial, lăcaș construit de familia Secăreanu. De pe Dealul Sasului pot fi încă observate tranșeele din Dâmbovicioara săpate în Primul Război Mondial de 483 de combatanți, timp de două săptămâni, conform documentelor istorice păstrate în localitate. La mulți ani de Mica Unire! Și veșnică pomenire eroilor acestui neam!”, a transmis deputatul Simona Bucura-Oprescu.
M.S.

Simona Bucura-Oprescu: „De pe Dealul Sasului pot fi încă observate tranşeele din Dâmbovicioara săpate în Primul Război Mondial”

Citește și Simona Bucura-Oprescu: „Aproape 42% dintre copiii români sunt afectaţi de sărăcie, excluziune şi discriminare!”

Citește și Simona Bucura-Oprescu: „Proiectul PSD prevede plafonarea pentru 6 luni a preţurilor la energie şi gaze la niveluri pe care românii să le poată suporta”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită