Vânzările de autoturisme în Germania au scăzut cu 10% anul trecut, la 2,62 milioane de unităţi, în timp ce Dacia a raportat un declin de 20,4%, la 40.338 vehicule, arată datele Autorităţii Federale din domeniul Transporturilor (KBA), transmite DPA.
În 2020, livrările pe cea mai mare piaţă auto europeană au scăzut cu 20%, pe fondul măsurilor de izolare adoptate de Guvernul de la Berlin pentru a stopa extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19). Anul trecut, sectorul auto s-a confruntat cu noi dificultăţi, inclusiv deficitul global de componente electronice pentru maşini.
Citește și:Cantonament FC Argeș: Zece zile de pregătire la Mogoșoaia cu trei juniori de la echipa secundă
În 2021, brandurile Renault, Mercedes-Benz şi BMW au raportat scăderi ale vânzărilor, de 15,5%, de 25,7% şi, respectiv, 7,7%, în timp ce livrările Volkswagen, cel mai bine vândut brand din Germania, au înregistrat un declin de 6,8%, ia cele ale Ford au scăzut cu 35%.
Au raportat creşteri pe piaţa germană producătorii de automobile electrice Polestar şi Tesla, ale căror vânzări au urcat anul trecut cu 153,2% şi, respectiv, 137,9%.
0 Comentarii