Web Analytics
scris joi, 23.12.2021

Lecția de drept. Neplata impozitelor și a contribuțiilor fapte de evaziune fiscală

Potrivit unei recente apariții legislative, începand cu luna martie 2022 se incriminează ca fapte de evaziune fiscală reținerea și neplata impozitelor și a contribuțiilor după o perioada de 60 de zile de la scadență, iar acestea vor fi pedepsite cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală.

Lecția de drept. Neplata impozitelor și a contribuțiilor fapte de evaziune fiscală

În categoria impozitelor și contribuțiilor care intră sub incidența textului de lege la care am făcut referire sunt impozitul datorat pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, impozitul pe venitul din salarii și asimilate salariilor, impozitul pe veniturile din arendă, impozitul pe veniturile din pensii, impozitul pe veniturile din premii și din jocuri de noroc, contribuția de asigurări sociale, contribuția de asigurări sociale de sănătate etc.

Citește și Lecţia de drept. Soarta pachetelor turistice în vremea COVID 19

Prevederile legale privind clemența la faptele de evaziune fiscală adoptate în cursul anului 2021 se aplică și noilor infracțiuni, impulsionându-se, așadar, recuperarea prejudiciilor generate.
Astfel, dacă prejudiciul este sub suma 50.000 de euro și se achită integral pe parcursul procesului penal (în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive) inculpatului i se aplică pedeapsa amenzii penale, dacă prejudiciul este sub 100.000 euro și se achită integral pe parcursul procesului penal, amenda este facultativă pentru instanță, iar dacă prejudiciul este sub 100.000 euro și se achită majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, pe parcursul procesului penal, fapta nu se pedepsește, aplicându-se dispozițiile privitoare la cauza de nepedepsire.
Clemența penală nu se va aplica făptuitorul care a mai săvârșit o infracțiune de evaziune fiscală într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de cauza de nepedepsire sau de atenuare a sancțiunii penale.

Fac precizarea că reținerea și neplata contribuțiilor a mai fost incriminate prin lege, însă în anul 2015 Curtea Constituțională a decis că prevederea nu este constituțională.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept

Citește și Lecţia de drept. Certificatul pentru situații de urgență

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită