Web Analytics
scris joi, 23.12.2021

Pastorală de Ziua Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos

Din milostivirea lui Dumnezeu, Atoatețiitorul,
Noi,
† Calinic Argeșeanul
Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului,
Mijlocim în rugăciune pentru sfințitul Cler și dreptmăritorii Creștini și Creștine:

Pastorală de Ziua Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos

Har, Pace multă și deplină sănătate de la Dumnezeu Tatăl și Veșnicul Arhiereu,
Iisus Hristos, Domnul!

„Lăudat să fie Domnul Dumnezeu pentru milele Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor” (Psalmul 100, 15)

Dreptslăvitori Creștini și Creștine,

Este o mare binecuvântare și deplină bucurie duhovnicească, ce cuprinde în deplinătate inima noastră și în anul acesta, a prăznui în pace și sănătate Nașterea Domnului Iisus Hristos, aici, pe Pământ, în Staulul acestei frumuseți a lumii văzute!
Știm fiecare dintre noi că orice întrupare aici, pe Pământ, este din gândirea atotdinamică a Domnului Dumnezeu și orice sădire de viață este din viața Veșnicului Dumnezeu, Care, spre bucuria și mângâierea noastră eternă, viața o are în Sine, neclintită: „Căci precum Tatăl are viață în Sine, așa I-a dat și Fiului să aibă viață în Sine” (Ioan 5, 26). Iar atunci când ne gândim la această legătură cu Dumnezeu Cel Care ne dă din viața Lui, nu trebuie să uităm niciodată că Iisus Hristos a venit la noi, întrupându-Se aici, pe Pământ, ca omenirea „viață să aibă și din belșug să aibă” (Ioan 10, 10).

Întotdeauna, când citim în Sfânta Scriptură Scrisoarea deschisă a Sfântului Duh adresată omenirii, avem încredințarea absolută că Domnul Dumnezeu are pentru noi o mare grijă, de Părinte și Tată Veșnic. Iată ce citim la Profetul Ieremia: „Pentru că numai Eu știu gândul ce-l am pentru voi, zice Domnul” (Ieremia 29, 11). Ce fel de gând are Dumnezeu pentru noi? „Gând bun, nu rău, ca să vă dau nădejdea și viitorul!” (Ieremia 29, 11).
Ce poate fi mai bun pe lumea aceasta? La noi nu se gândește oricine și numai din când în când! La noi se gândește Părintele Luminilor! El ne așteaptă pe noi, cu îndelunga Lui răbdare, ca să ne trezim la realitate, să ne bucurăm din nou de a fi casnici și cetățeni ai Cerului, întoarcerea noastră la Obârșie, în Patria din care am fost izgoniți.
Pentru aceasta, gând înaripat ne cuprinde, când auzim glasul Duhului Sfânt, că Dumnezeu Milostivul ne are în grija Sa permanentă de a ne asigura viitorul și a ne dărui nădejdea nepieritoare.
Așadar, nu suntem singuri!

Citește și Campania „O stradă şi un bust pentru Constantin Stroe în Piteşti!” / ÎPS Calinic: „Iniţiativa este o idee sănătoasă şi folositoare”

Ieremia Prorocul ne-a lăsat scris din rostirea Duhului Sfânt că în orice vreme și mai ales la vreme de necazuri și încercări cumplite în viață, dacă „ … veți striga către Mine și veți veni și vă veți ruga Mie, Eu vă voi auzi” (Ieremia 29, 12). Ce poate fi mai sigur și cu mare grabă decât rugăciunea adresată cu mult curaj Domnului Dumnezeu, că El ne îndeamnă mereu: „Să nu se tulbure inima voastră; credeți în Dumnezeu și credeți și în Mine”, ne încurajează Iisus Hristos, Care este cu noi pururea: „Acestea vi le-am spus ca întru Mine pace să aveți. În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea” (Ioan 14, 1 și 16, 39).
Domnul Dumnezeu ne veghează cu iubire veșnică și așteaptă și de la noi un pas către El: „Și mă veți căuta și mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima voastră” (Ieremia 29, 13).

Să nu uităm să ieșim în căutarea Domnului Dumnezeu cu toată inima noastră și cu tot cugetul nostru, cu ferma convingere că El nu se ascunde de noi și nu întârzie să-I fie auzit glasul Său etern: „Cu iubire veșnică te-am iubit și de aceea Mi-am întins spre Tine bunăvoința”, așa a rostit Domnul Dumnezeu din depărtare, iar Ieremia profetul a însemnat pentru a noastră încurajare (Ieremia 31, 3).
Nicăieri în lume și nici într-o oarecare izvodire de manuscris sau carte nu s-a mai consemnat astfel de încurajare dumnezeiască în istoria frumuseților netrecătoare.

Citește și Sarmale de post şi sfaturi de sănătate de la ÎPS Calinic

Așa ne-a grăit nouă Domnul Dumnezeu: „Cu iubire veșnică te-am iubit!”, cu iubire veșnică ne iubește, până ajungem în inima Sa de Părinte al Iubirii Veșnice!
Doamne Dumnezeule! strigăm din răsputeri. Ce poate fi mai mângâietor decât rostirea aceasta, atât de nădăjduitoare?
Și ca să nu ne întristăm niciodată, ca și cei care, uneori, mai întârzie pe cărările nemângâierii, citim, după mii de ani, o altă rostire, de data aceasta din textele Noului Testament: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).
Iată și o mărturie dumnezeiască! Să spui lumii îngerești din Cer și de pe pământ că iubești atât de mult lumea? Și nu doar atât, mărturisirea de iubire, ci infinit mai mult: „Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan 3, 17).
Dar noi cum procedăm? Cum răspundem la astfel de noian de iubire din partea lui Dumnezeu?
Cheia este la noi! Cheia înțelesului și a biruinței:

  • Credința vie în Iisus Hristos, Domnul;
  • Fapte bune, cu inimă dăruitoare;
  • Să arătăm că faptele sunt făcute din mila și cu ajutorul lui Dumnezeu;
    Astfel, putem să nădăjduim că suntem pe Calea cea dreaptă și sigură a mântuirii, adusă de Iisus Hristos, prin Întruparea, Jertfa, Învierea și Înălțarea Sa!

Citește și ÎPS Calinic explică legenda apărută la răpirea moaștelor Sf. Dimitrie Basarabov

Dreptmăritori Creștini și Creștine,

Primul nostru gând, după ce am văzut minunile despre gândirea Domnului Dumnezeu Cel în Treime lăudat, este de a ne recunoaște păcatele săvârșite de la începutul vieții noastre și cu hotărâre fermă să ieșim din toate alunecările noastre păcătoase și să punem început bun în fața Domnului Dumnezeu și a oamenilor cu care conviețuim și să zicem: „O, Doamne! Nu te mânia pe noi foarte și nu-Ți aduce aminte la nesfârșit de fărădelegea noastră! Privește, căci noi toți suntem poporul Tău!” (Isaia 64, 8).

Într-o bucurie mărturisitoare și cu nădejde în izbândire să medităm la starea noastră de copii ai lui Dumnezeu: Dar Tu ești Părintele nostru… Doamne, ești Tatăl nostru, Mântuitorul nostru, acesta este numele Tău de totdeauna…și fără să se creadă că se reproșează ceva lui Dumnezeu, și noi azi din adâncul inimii suspinăm și zicem cu jeluire, ca și Isaia Profetul: „Pentru ce, Doamne, ne-ai lăsat să rătăcim departe de căile Tale și ne-ai învârtoșat inimile noastre ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te pentru robii Tăi, pentru semințiile moștenirii Tale” (Isaia 63, 17).

Citește și ÎPS Calinic, interesat de arta populară, la ”Reuniunea Fiilor, Fiicelor Argeșului și Muscelului”

Știm fiecare dintre noi, ca-n oglindă, faptele noastre din zi și din noapte. De aceea să nu ne mirăm dacă auzim din rostirea Domnului Dumnezeu: „Iată, sunt împotriva voastră!” (Ieremia 21, 14).
Când vin încercările de tot felul peste noi, cum ar fi și valurile de viruși, în timpul pandemiilor, este absolut necesar să facem o citire în conștiința noastră și să vedem cu ce am greșit și să ne îndreptăm, adică să punem început bun: „Deci, pocăiți-vă și vă întoarceți, ca să se șteargă păcatele voastre. Ca să vină de la fața Domnului vremuri de ușurare și ca să vă trimită pe Cel mai dinainte vestit vouă, pe Iisus Hristos” (Fapte 3, 19-20).

Cerem și azi, de Crăciun, de ziua Nașterii Domnului Iisus Hristos, ca Domnul Dumnezeu să dea vremuri de ușurare pe întreg Globul Pământesc și să ne vindece de toate relele, alungând de la noi orice boală ne-ar mai cuprinde și de acum înainte.
Cerem în rugăciune schimbarea hotărârii Domnului Dumnezeu de a ne pedepsi și, în același timp, cerem și schimbarea noastră, întru virtuți creștine, cât mai grabnic.
Și acum, dar și în vremurile care vor veni, se impune de la sine să fim solidari în toate încercările și doar uniți în iubirea Domnului Dumnezeu vom avea sorți de izbândă.
Orice încercare va veni, să înmulțim orele de rugăciuni pentru întreaga Românie și lumea toată, întorcându-ne cât de grabnic pe cărările mântuirii!

Citește și Noua biserică din comuna Rociu a fost sfinţită de ÎPS Calinic

Pentru aceasta, să nu uităm îndemnul la solidaritate și împreună lucrare, precum și la împlinirea sfatului medicului, care știe cel mai bine cum trebuie să avem grijă de noi și să deservim și pe cei care au mare nevoie de ajutorul nostru.
Este potrivit ca în fiecare casă unde locuim să amenajăm câte un punct farmaceutic cu cele necesare primului ajutor, în caz de orice boală vătămătoare. Este, de asemenea, absolut necesar să avem grijă de sănătatea noastră zilnică.
Se impune asigurarea unei igiene corporale, precum și a mediului care ne înconjoară pentru a elimina orice posibilitate de molipsire.
Salutăm și felicităm întreg personalul medical și pe toți cei care veghează la vindecarea României de toate bolile și neputințele sociale și de orice fel!

Să cântăm Domnului Iisus, cu inima și sufletul pline de veselie:
Hristos se naște, măriți-L,
Hristos din Ceruri, întâmpinați-L,
Hristos pe pământ, înălțați-vă,
Cântați Domnului tot pământul!

Vă întâmpină cu doriri de sănătate deplină și ani binecuvântați de Iisus Hristos, de Ziua Nașterii Sale în Căsuța noastră,

† Calinic Argeșeanul,
Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului

25 decembrie 2021,
Casa Scriitorului, Oești-Pământeni,
România de la Argeș

Citește și Regal cultural oferit la Centrul Cultural Piteşti de ÎPS Calinic, dedicat memoriei lui Mihai Eminescu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită