Marcel Pavel, una dintre cele mai bune voci ale României, s-a născut la Câmpulung, într-o familie modestă de muzicieni. De mic, i-a plăcut percuția, dar familia nu avea bani să-i cumpere instrumente, așa că și-a improvizat singur, din… tigăi, un set de tobe. A fost dat la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești, dar pentru că nu aveau clasă de percuție, a ajuns să se instruiască la… violoncel. Deși a avut un profesor mare, pe prof. Săbăreanu, simțea direcția greșită. Făcea parte din corul liceului (vai, nu mai găsesc poza cu el în cor!), dar nu avea de gând să cânte cu vocea.
Citește și Le-a ieşit! ”Poenari Archangels Fest”, succes uriaş încă de la prima ediţie
În adolescență a fost un rebel. „I-am făcut, recunoaște el într-un interviu, numai necazuri mamei. M-au dat afară din școală, am fost exmatriculat din cauza absențelor. Am repetat un an la liceu. Mergeam la jocuri, mă băteam cu copiii, fumam, jucam poker, eram groaznic. Eram golănaș, dar iubeam ceea ce făceam. Pe unde vedeam tobe, acolo eram. Cântam bine și la violoncel. Am studiat muzica clasică, dar tobele îmi plăceau. Eram rocker”.
Pentru că l-a exmatriculat/declarat repetent, Liceul „Dinu Lipatti” din Pitești nu a îndrăznit să se mândrească cu Marcel Pavel după ce acesta a ajuns celebru. Nici el nu a încurajat o împăcare.
L-am invitat să cânte cu Filarmonica Pitești. „Cu drag, vin să cânt pentru argeșenii mei care mă iubesc! Dar nu vreau la Casa Sindicatelor, e sala mică, vreau în aer liber, în Piața Primăriei”. I-am spus că închiriem scenă (care costă enorm) doar de Simfonia Lalelelor și de Zilele Orașului. Care trecuseră. Atunci la anul, a zis. Dar în anul viitor a venit pandemia…
0 Comentarii