Web Analytics

articol scris marți, 21 decembrie 2021

Comisia Europeană: Intră în vigoare Regulamentul privind necesitatea vitală a unor diagnostice precise date de dispozitivele medicale in vitro

Diagnostic In Vitro

Regulamentul privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro, care se va aplica de la 26 mai 2022, poate fi acum pus în aplicare progresiv, grație adoptării propunerii respective de către Parlamentul European și Consiliu.

Citește și: Salariații OMV PETROM protestează în toată țara, inclusiv în Pitești, împotriva noilor propuneri salariale

În contextul pandemiei de COVID-19, statele membre, instituțiile sanitare și operatorii economici au realocat resurse financiare și de altă natură pentru a veni în întâmpinarea provocărilor fără precedent ale crizei. Procedând astfel, acestea au întârziat punerea în aplicare a Regulamentului privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro din 2017, care a introdus anumite cerințe pentru dispozitivele medicale și un rol mai important pentru așa-numitele organisme de evaluare a conformității. Pentru a preveni întreruperea aprovizionării cu produse medicale esențiale ca urmare a acestor întârzieri, în luna octombrie Comisia a propus o introducere progresivă a regulamentului din 2017. Adoptarea rapidă a acestei propuneri de către colegiuitori va menține fluxul de aprovizionare cu aceste produse medicale esențiale.

Salutând adoptarea propunerii, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Stella Kyriakides, a făcut următoarea declarație: „În contextul unei crize de sănătate publică fără precedent, nu putem risca să ne lipsească dispozitivele medicale esențiale. Sistemele de sănătate și serviciile medicale de rutină au fost mai încercate ca niciodată. Pandemia a evidențiat, în același timp, necesitatea vitală a unor diagnostice precise și a unui cadru de reglementare rezilient pentru dispozitivele medicale in vitro. În urma modificării Regulamentului privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro se va asigura în continuare atât disponibilitatea, cât și siguranța dispozitivelor medicale esențiale, cum ar fi testele COVID sau HIV. Statele membre, producătorii și organismele notificate trebuie acum să folosească timpul suplimentar pentru a consolida capacitățile necesare, iar producătorii trebuie să se pregătească pentru tranziția către noile cerințe. Nu avem timp de pierdut.”

Etapele următoare

Regulamentul de modificare nu modifică nicio cerință din regulamentul inițial privind diagnosticarea in vitro (DIV) din 2017. Acesta nu face decât să modifice datele de aplicare a unora dintre aceste cerințe pentru anumite dispozitive medicale.

Citește și: La înmormântarea omului de afaceri Laurențiu Floroiu, fost preot, nu au bătut clopotele iar preoții nu i-au rostit numele

Pentru dispozitivele cu risc mai ridicat, cum ar fi testele HIV sau testele pentru hepatită (clasa D), noile cerințe se vor aplica începând din mai 2025. Pentru dispozitivele din clasa C, cu risc mai scăzut, cum ar fi anumite teste de depistare a gripei, data de aplicare se amână până în mai 2026, în timp ce pentru dispozitivele din clasele de risc inferior (clasa B și A steril), data de aplicare începe în mai 2027.

În plus, aplicarea anumitor cerințe pentru dispozitivele fabricate și utilizate în aceeași instituție sanitară (așa-numitele „dispozitive dezvoltate intern”) se amână cu doi ani, până în mai 2024. Cu toate acestea, dacă instituțiile sanitare dovedesc că nu este disponibil un dispozitiv echivalent pe piață, perioadele de tranziție se vor încheia în mai 2028.

Distribuie!

0 Comentarii

Grevă națională în Italia pe 30 octombrie. Zboruri, trenuri și servicii publice, afectate

O grevă națională programată în Italia pentru 30 octombrie ar putea provoca perturbări în transporturi, educație și sănătate, avertizează Ministerul […] Citește!

Tichetele de masă ar putea crește la 50 de lei pe zi. Cine ar putea primi 100 de lei în plus lunar

Tichetele de masă ar putea ajunge la 50 de lei pe zi, față de plafonul actual de 45 de lei, […] Citește!

Tragedie în Sibiu. Doi copii de 2 și 4 ani au murit după ce o saltea a luat foc

Doi copii, o fetiță de 2 ani și un băiețel de 4 ani, au murit miercuri seară, în localitatea Tălmaciu, […] Citește!

Duetul Ana-Maria Stănoia şi Marius Bălan, premiul I la secţiunea Creaţie a Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”

În perioada 22-24 octombrie, la Târgoviște a avut loc Festivalul Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”, ediţia a 59-a, manifestare […] Citește!

Avocatul Poporului a cerut măsuri suplimentare la IPJ Argeș după un caz de violență domestică

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu după ce doi bărbați au răpit o tânără dintr-un taxi, incident care a avut […] Citește!

Deputatul Dorin Popa, prezent la Summitul HoReCa: susținere pentru industria ospitalității

Deputatul Dorin Popa, vicepreședinte al partidului „La Dispoziția Ta”, a participat la Summitul HoReCa, alături de președinta formațiunii, Mariana Vârgă. […] Citește!

Argeșean de 62 de ani, dat dispărut

Polițiștii din Curtea de Argeș au fost sesizați că, în ziua de 23 octombrie, SCARLAT NICULAE, în vârstă de 62 […] Citește!

Corona Brașov – FC Argeș 0-3

FC Argeș a învins astăzi, în etapa a doua din grupele Cupei României, pe Corona Brașov, în deplasare, cu 3-,0. […] Citește!

SUA pregătesc noi bombardamente asupra Iranului după alegerile intermediare

Administrația americană a avertizat mai multe state din Golf cu privire la posibilitatea unor noi bombardamente asupra Iranului după alegerile […] Citește!

Reguli noi pentru obținerea și reînnoirea permisului auto, din 6 noiembrie

Șoferii care au antecedente de dependență de alcool, suferă de anumite afecțiuni psihice sau au probleme de vedere vor fi […] Citește!

George Simion: „Vedem din ce în ce mai mulţi muncitori din ţări terţe. Am cerut o comisie de anchetă”

Preşedintele AUR, George Simion, a atras atenţia asupra disparităţilor sociale dintre regiunile României, spunând că reducerea fondurilor europene riscă să […] Citește!

Un nou caz de femicid în România: O femeie a fost omorâtă în bătaie de partenerul ei. Bărbatul a fost arestat preventiv

O femeie în vârstă de 51 de ani, din judeţul Dolj, a murit după ce a fost lovită cu pumnii […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!