Web Analytics
scris joi, 17.02.2011

Deşi se opune, Sanitas nu poate opri comasarea spitalelor

# Doina Fănică: ”Doar Spitalul Mozăceni va fi transformat în azil de bătrâni”. Biroul executiv al Federaţiei Sanitas, din care face parte şi Doina Fănică, preşedinta Sanitas Argeş, a participat luni la o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, pentru a discuta despre comasarea şi reprofilarea unor spitale. Doina Fănică ne-a declarat că ministerul n-are nici un fel de pârghie juridică pentru a face astfel de propuneri şi că ministrul Cseke Attila chiar a recunoscut acest lucru, drept pentru care, în următoarele zile, aşteaptă propuneri din partea autorităţilor locale. “Noi ne-am opus acestor comasari, însă ministrul a precizat că începând cu data de 1 aprilie cei care nu vor să se reprofileze nu vor mai primi aviz şi nu vor mai putea încheia contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate. Ministrul a garantat că nu vor fi daţi afară angajaţi din sistemul sanitar, însă în mod cert vor rămâne fără locuri de muncă cei din personalul TESA şi administraţie. Argumentele că se rezolvă problemele de finanţare nu stau în picioare, pentru că se vor dubla unele cheltuieli”. Doina Fănică a mai precizat că sindicatul a avut luni o întâlnire şi cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Argeş, primarii, Colegiul Medicilor şi CAS Argeş, în urma căruia s-a decis că o singură unitate din judeţ poate să se transforme în azil de bătrâni: ”Am căzut de acord cu sindicatul şi conducerea de la Spitalul Mozăceni ca această unitate medicală să fie reprofilată în cămin pentru persoane vârstnice, iar celelalte spitale propuse pentru reprofilare să rămână cu actuala structură”. Sindicaliştii Sanitas au mai spus că propunerile ministerului nu sunt o soluţie de eficientizare a sistemului sanitar, care este subfinanţat şi că nu se fac economii doar pentru că spitalele vor fi comasate.

În Argeş vor fi reprofilate trei spitale, iar alte şapte vor fi comasate

În judeţul nostru au fost propuse pentru reprofilare în cămine de bătrâni şi centre de îngrijire şi asistenţă socială următoarele trei spitale: „Dr. Teja Papahagi” Domneşti, Spitalul de Boli Cronice Mozăceni şi Spitalul “Dr. Ion Crăciun” Călineşti. Ministerul Sănătăţii a stabilit să fie comasate următoarele unităţi medicale:
– Spitalul de Pediatrie Piteşti cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti;
– Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti;
– Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung cu Spitalul Municipal Câmpulung;
– Spitalul de Psihiatrie „Sf. Maria” Vedea cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti;
– Spitalul de Geriatrie şi Boli Cronice „C.B. Stolnici” Ştefăneşti cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti;
– Spitalul de Boli Cronice Rucăr cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti;
– Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Ilie” Piteşti cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti.
(Elly Cîrstea)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită