„Mă îndoiesc că dacă până acum nu s-au găsit soluţii, o să avem noi posibilitatea s-o facem”, afirmă acesta.
Prefectul Mihai Oprescu a declarat în cadrul conferinţei săptămânale de presă a Prefecturii că va purta discuţii punctuale cu Primăria Piteşti pe problema neregulilor existente în Piaţa Ceair, în special a contrabandei cu ţigări. „O să fac o discuţie la nivelul Primăriei Municipiului Piteşti punctual pe această zonă şi o să vedem soluţiile pe care dânşii le-au gândit sau le propun în perioada imediat următoare. O să vin şi eu cu propunerile de la nivelul instituţiei noastre şi de la instituţiile deconcentrate care au abilităţi în a supraveghea această zonă”, a spus Mihai Oprescu. Prefectul s-a arătat totuşi sceptic că va reuşi să pună ordine în cea mai mare piaţă a municipiului Piteşti. „Sper să eradicăm această chestiune, dar mă îndoiesc că dacă până la momentul actual nu s-au găsit soluţii, o să avem noi posibilitatea s-o facem. Vom depune toate eforturile care ne stau în aria de competenţă”, a mai spus Oprescu.
Iustina HARCO-BURCEA




0 Comentarii