Web Analytics
scris marți, 07.12.2021

Braşov – primul municipiu din România care are energie 100% verde pentru anul următor

Aceasta a precizat, într-un comunicat, că a negociat cu Electrica Furnizare ca toată energia electrică pentru cele 525 de puncte de consum ale municipalităţii să fie din surse sustenabile.

Braşov – primul municipiu din România care are energie 100% verde pentru anul următor

„Braşovul îşi propune să ajungă Capitala Verde a României, iar pentru aceasta este foarte importantă atitudinea pe care o arătăm faţă de sustenabilitate. Sustenabilitatea se transpune inclusiv în zona energiei şi a curentului electric pe care îl consumăm pentru toate instituţiile publice din oraş. Vă pot anunţa că Braşovul este primul municipiu care are energie 100% regenerabilă pentru următorul an. Am reuşit acest lucru pentru toate unităţile de învăţământ, pentru toate instituţiile subordonate, pentru tot consumul de curent pentru iluminatul public sau pentru domeniul schiabil şi facem acest lucru în urma unei negocieri reuşite cu furnizorul, o negociere care nu se transpune în tarife majorate pentru a avea doar energie verde”, a declarat, în comunicatul citat, primarul Allen Coliban.

CITEŞTE ŞI: SALVAȚI COPIII: 6 % dintre copii sunt victimele unor forme severe de abuz / Jumătate dintre copii au asistat la certuri între părinţi / 3 din 10 copii, expuşi pe internet la imagini cu caracter sexual

Energia electrică pentru alimentarea celor 75 instituţii cu personalitate juridică aparţinând municipalităţii braşovene, însemnând un total de 525 de puncte de consum, provine, în totalitate, din surse regenerabile, începând cu ultimul trimestru al anului, se arată în comunicatul citat.
Deşi toată energia primită de către municipalitate este verde, tariful plătit nu este mai mare decât cel pentru energia din surse convenţionale, a precizat sursa citată. Electrica Furnizare asigură energia din surse regenerabile pentru cele 21 colegii şi licee, cele 16 şcolii gimnaziale, 29 de grădiniţe, cele 8 creşe, instituţiile de cultură, primăria şi serviciile publice din subordinea Consiliului Local, centralele şi punctele termice, pieţe, parcările multietajate, bazele sportive, sistemul de iluminat public şi sistemul de semaforizare din oraş, energia electrică necesară domeniului schiabil (sistemele de producere a zăpezii artificiale, cele de pompare etc).

CITEŞTE: Polițiștii argeșeni, mesagerii lui Moș Nicolae. Au împărțit cadouri copiilor și au oferit sfaturi părinților

Conform actului adiţional încheiat de Primăria Braşov cu furnizor, preţul unitar fără TVA, compus din preţul propriu al energiei electrice + tarife reglementate (transport, sistem, distribuţie) + acciza necomercială + certificate verzi + contribuţie cogenerare pentru toate este de 915,54 lei/MWh. În cazul iluminatului public, preţul unitar fără TVA este de 840,29 lei/MWh, iar pentru domeniul schiabil, preţul unitar fără TVA este de 912,92 lei/MWh, a mai menţionat sursa citată.

Sursa: spotmedia.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

A murit Gabriel Cotabiță

Muzicianul Gabrieal Cotabiță (69 de ani) a murit, transmite Antena 3. Apropiații susțin că în urmă...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită