Web Analytics
scris miercuri, 02.04.2014

Adrian Moisescu îşi va prezenta lucrarea de doctorat în cadrul unei conferinţe internaţionale în Bulgaria

Ing. Adrian Moisescu, şef Sistem Hidrotehnic Mărăcineni a obținut acordul de a prezenta lucrarea sa de doctorat la Albena, în Bulgaria, în iunie, în cadrul celei de-a XIV-a ediții a Conferinței Internaționale Multidisciplinare EXPO SGEM 2014. Lucrarea de cercetare „Evaluarea stării de siguranță în exploatare a amenajărilor hidrotehnice, prin sisteme de achiziție, transmitere și prelucrare a parametrilor semnificativi” a atras atenția specialiștilor de la Albena care sunt interesați de partea de cercetare a lucrării expertului argeşean. Studiul lucrării se referă la fiabilitatea aparaturii folosită în monitorizarea barajelor care vine pentru a susține construcțiile hidrotehnice executate fie pentru folosirea resurselor de apă, fie pentru combaterea efectivelor distructive. Baza cercetării lucrării candidatului argeșean la europarlamentare se referă la fiabilitatea aparaturii folosită în monitorizarea barajelor. Cum nici un producător din lume nu poate să spună că produsul lui e mai fiabil decât  altul, Adrian Moisescu a studiat mai multe produse de măsură și control existente în acest moment pe baraje în vederea stabilirii fiabilității acestora. Analiza a fost făcută pe aproximativ 50 de baraje din diferite categorii, baraje de anrocamente, baraje de pământ cu descărcător de beton, baraje de beton arcuite cu contraforţi sau de greutate, lucru ce i-a impresionat pe specialiști și pe conducătorii lucrării.
Alex Vlaicu

Adrian Moisescu îşi va prezenta lucrarea de doctorat în cadrul unei conferinţe internaţionale în Bulgaria

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...