# După patru ani de încercări, Flavian Crăciun şi-a achiziţionat un scaun cu rotile special pentru tenis. Jurnal de Argeş v-a relatat în ediţiile trecute povestea lui Flavian Crăciun, un tânăr de 26 de ani, originar din Teleorman, aflat în scaunul cu rotile care îşi doreşte să reprezinte România la Jocurile Paralimpice de la Rio din 2016, la tenis de câmp.
Pentru ca visul lui să se realizeze, sportivul stabilit la Piteşti, avea nevoie urgentă de un nou căruţ de tenis care să-l ajute la turneele internaţionale, iar primul pas către achiziţionarea acestuia a fost deja făcut. După patru ani de încercări, la începutul acestei luni, Flavian a făcut comanda mult dorită pentru un scaun cu rotile specific pentru competiții sportive în valoare de 3000 de euro. Cum valoarea scaunului cu rotile a fost mult peste posibilităţile sale financiare, la achiziţionarea lui au contribuit mai mulţi oameni de afaceri din Argeş care au fost impresionaţi de povestea lui. Dintre oamenii de afaceri din Argeş impresionaţi de Flavian se numără Gabriel Moiceanu, director executiv ADI Servsal care a rămas surprins de ambiţia şi de pofta de viaţă a lui Flavian după ce l-a văzut pe sportiv antrenându-se, dar şi Mădălin Tănase, patronul de la Vadcris Group Trading, cel care i-a oferit tânărului posibilitatea să se antreneze în sala lui de tenis. Începând de luni, 10 martie sportivul va participa la turneul Be’er Sheba din Israel, fiind singurul român care a intrat în această competiție.
Alex Vlaicu

Imnul României a răsunat la Bascov! Performanță la Campionatul European de Caiac Canoe
Sportivii români au strălucit la Campionatul European de Juniori și Tineret U23 de la Complexul...
0 Comentarii