# Afacerea Royal, în regia lichidatorului Elena Popescu. Am scris, spre sfârşitul anului trecut, că vânzarea vechiului hotel Royal din Curtea de Argeş, către grupul de firme Macro, face obiectul unui stufos dosar la DNA Piteşti. Şi că în respectivul dosar se efectuează cercetări în faza actelor premergătoare împotriva lichidatorului judiciar Elena Popescu, fostă preşedintă a Secţiei Comerciale a Tribunalului Argeş, despre care există suspiciuni că, printr-o serie de falsuri grosolane, a orchestrat o licitaţie fantomă prin care a înstrăinat un imobil clasificat ca monument istoric şi aflat în patrimoniul public al statului. Totul pentru ca oamenii de afaceri Sorin Cârstea şi Cătălin Ene să pună mâna pe clădirea fostului hotel Royal, situată în zona zero a municipiului Curtea de Argeş.
Creditori inventaţi la modul grosolan
Dosarul de la DNA nu-i doar unul stufos, ci şi foarte laborios întrucât anchetatorii nu vor avea de descifrat doar procedeele dolosive în care şi-au adjudecat cei doi magnaţi de la firma Macro clădirea fostului hotel Royal, ci şi maniera absolut halucinantă la care s-a dedat Elena Popescu, în calitate de lichidator judiciar, ca să scoată la mezat imobilul mult râvnit şi care reprezintă “perla coroanei” în dosarul de faliment fabricat pe numele SC Silcom Curtea de Argeş. Şi când spunem fabricat ne gândim la faptul că lichidatorul a premeditat intrarea în faliment a SC Silcom Curtea de Argeş, înscriind la masa credală firme, instituţii şi persoane pe care instanţele de judecată le-au doborât, ulterior, ca pe nişte spice. Ba, în urma proceselor, s-a dovedit, întocmai ca la Radio Erevan, că unii creditorii n-aveau bani de luat de la SC Silcom, ci de dat. E cazul SC Triprod Divag SRL pe care lichidatorul Elena Popescu îl înscrisese la masa credală cu 766 milioane lei vechi, numai că instanţa a stabilit că, în realitate, n-are de luat, ci de dat către SC Silcom suma de 155 milioane lei vechi. La fel de cusut cu aţă albă este şi cazul ANAF, prin Direcţia de Finanţe Argeş, care s-a grăbit să ceară falimentul SILCOM pentru o creanţă de 3,6 miliarde lei, numai că instanţa a dat o sentinţă conform căreia datoria către fisc este de doar…7,2 milione lei vechi. Asta de la 3,6 miliarde lei, cât se grăbise iniţial lichidatoarea Elena Popescu să înscrie la masa credală, ca să justifice procedura de faliment. Halucinantul lanţ al slăbiciunilor nu se încheie însă aici. Un al treilea creditor, persoana fizică Burcea Mariana, a invocat calitatea de creditor pentru fabuloasa sumă de… 4581 Ron reprezentând drepturi salariale aferente de la Silcom, pe perioada anilor 2004-2005. Numai că, tot în instanţă s-a dovedit, că respectiva salariată Burcea a fost, între 12.05 2003-01.03 2005, nu salariata SC Silcom, ci a unei alte societăţi comerciale – SC Eko Ceramics Limited SRL, de unde a fost concediată (conform actelor anexate la dosar) la data de 01.03 2005. Nici de această dată, pe doamna lichidator Popescu n-a interesat-o nicidecum să verifice ce acte avea (mai bine zis n-avea) “creditorul” Mariana Burcea, ci doar s-o înscrie la masa credală, ca să-i iasă ei la număr creditorii pentru regizarea falimentului pe care avea să-l pună în scenă. La fel s-a întâmplat şi în cazul unui al patrulea “creditor” – SC Ordessos Lemn Invest SRL – care s-a înscris cu o creanţă de 1,7 miliarde lei, dar pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat-o “jos”, casând sentinţa şi trimiţând dosarul spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti. Şi aici e mult de discutat (şi anchetat) fiindcă încrengăturile din dosar la nivelul instanţelor din Argeş sunt de-a dreptul incredibile şi au conexiuni cu un alt dosar (în care e implicat grefierul Baltac) finalizat de către DNA Piteşti în legătură cu unele fapte petrecute la Tribunalul Comercial Argeş.
În fine, situaţia ultimului creditor – AVAS – e de-a dreptul tragi-comică. Asta pentru că AVAS cere o datorie de la el însuşi, având în vedere că are şi calitatea de acţionar al SC Silcom Curtea de Argeş şi deţine 1,32 % din activul societăţii. Chiar şi trecând peste această postură hilară, în baza art. 1155 din Codul Civil, datoria preluată s-a stins finalmente prin confuziune, rămânând de achitat de către Silcom doar un rest de 20.841 Ron. Ca să concluzionăm, cum se explică aceste creanţe uriaşe şi de speriat, în faza iniţială, dar din care, până la final, n-a rezistat aproape nici una? Doamna lichidator Popescu avea nevoie să facă valuri pentru ca valoarea creanţei să atingă 30% din capitalul social al Silcom Curtea de Argeş. Iar asta ca să poată decide singură vânzarea activelor acestei firme, fără prezenţa altor creditori care să-i dejoace planurile. După cum s-a văzut, scopul final al înscenării acestui faliment era să pună pe tavă, patronilor de la Macro, clădirea fostului hotel Royal. Problema doamnei lichidator Popescu e că a lucrat cu documente false prin care a fost înşelat chiar statul. Aşa se întâmplă când lucrezi în grabă, te precipiţi şi, inevitabil, laşi urme.
Cum a înşelat doamna lichidator Direcţia Cultelor
Iată un prim exemplu. Sub pretextul de a mai recupera din datorii şi a-i despăgubi pe cei înscrişi la masa credală, lichidatorul Elena Popescu a scos la vânzare, în anul 2007, clădirea fostului Hotel Royal din Curtea de Argeş, care figura ca şi activ al societăţii Silcom, dar care se afla şi în proprietatea statului, printr-un mic pachet de acţiuni deţinut de AVAS. În aceste condiţii, lichidatorul judiciar a omis să aducă la cunoştinţa judecătorului sindic prevederile Contractului de Vânzare Cumpărare de acţiuni din 18.02.2000 prin care Silcom a fost privatizată şi care, la capitolul 2, pct. 2.1, alin. 2 stipulează: ”Acţiunile vândute sunt numerotate de la nr. 31549 la nr. 221554, inclusiv. Nu fac obiectul contractului 2966 acţiuni numerotate de la nr. 221555 la nr. 224520, inclusiv, care reprezintă capital social neprivatizabil aferent imobilului situat în str. Negru Vodă nr. 6-8 din Curtea de Argeş (nr. inventar 1010). Acest imobil (clădirea fostului hotel Royal, n.red) este cuprins în lista monumentelor istorice ale judeţului Argeş la indicatorul 03B0255 şi în conformitate cu prevederile OG 68/1994, aprobată prin Legea 41/1995, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, ele neputând fi înstrăinate, supuse executării silite sau dobândite de către alte persoane”. Cum deja am amintit, cele 2966 de acţiuni aferente hotelului Royal reprezintă exact pachetul AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) ceea ce transformă activul într-un imobil aflat în domeniul public al statului.
Preţ de pornire – 28 miliarde, preţ de vânzare – 14 miliarde
Lichidatoarea Elena Popescu a ignorat însă această stare de fapt şi a mers la Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Argeş, înarmată cu un teanc de acte false, din care reieşea că reprezintă proprietarul respectivului imobil, adică Silcom, şi a cerut drept de preempţiune. Ce însemna asta? Că în momentul scoaterii la vânzare a imobilului, Direcţia de Culte avea întâietate. Doar că instituţia în cauză nu s-a arătat interesată, la preţul estimat de 32 miliarde, aşa că şi-a dat acordul să fie scoasă la vânzare, crezând că hotelul a fost trecut deja din domeniul public al statului în cel privat. În realitate, nu era nici pe departe aşa. Dovadă că, peste doi ani, pe 5 mai 2009, Direcţia de Culte Argeş a realizat ilegalitatea şi a revenit cu o adresă în care confirmă că a fost indusă în eroare de actele false depuse la dosar de către lichidatorul Elena Popescu. Prin ur
mare, aceeaşi Direcţie de Cultură anunţă că va urma procedurile legale «pentru anularea procesului verbal de adjudecare».
După obţinerea acordului cu pricina (am văzut mai sus prin ce metode) şi după ce clădirea a fost evaluată la 32 de miliarde lei vechi de lichidatorul Elena Popescu, aceeaşi doamnă s-a răsucit şi a hotărât să coboare licitaţia la 28 de miliarde, preţ de pornire. La licitaţie s-au prezentat doar doi ofertanţi, juristul şi contabila de la firma Macro. Aceştia au licitat pe rând şi în familie, până ce suma a căzut la 14 miliarde, iar cîştigător a fost declarat juristul. De aici începe toată povestea care reprezintă, de fapt, şi obiectul dosarului aflat pe masa DNA Piteşti. Cu sprijinul nemijlocit al lichidatorului judiciar Elena Popescu şi în urma unei licitaţii de tot râsul, patronii de la Macro, Sorin Cârstea şi Cătălin Ene, au pus mâna pe clădirea hotelui Royal, care nu doar că este monument istoric, dar se află şi în patrimoniul public al statului.
Cum a pierdut italianul Polidori Hotelul Royal
Silcom Curtea de Argeş este fosta Întreprindere de Industrie Locală din oraşul Basarabilor. Din punct de vedere strategic, societatea era foarte tentantă deoarece deţinea foarte multe spaţii comerciale şi terenuri în oraş. În 2000, Silcom a fost scoasă la vânzare de către statul român şi achiziţionată de italianul Gianfranco Polidori, cu o sumă în echivalentul a 900.000 euro. La momentul privatizării, Silcom făcea cu ochiul multor potentaţi din Curtea de Argeş, printre care şi directorilor societăţii, dar care n-au avut bani. A avut în schimb Polidori care a scos 900.000 de euro din buzunar (o adevărată avere la vremea aceea) şi a cumpărat pachetul majoritar de 82% din capitalul social al Silcom. Ca o paranteză, Gianfranco Polidori este un cetăţean italian din Rimini, în vârstă de peste 70 de ani şi care a venit în Curtea de Argeş la începutul anilor nouăzeci, atunci când şi-a deschis o fabrică de încălţăminte. Prin urmare, nu era chiar un străinaş în Curtea de Argeş la momentul privatizării SC Silcom, iar pe deasupra avea şi ceva cheag. După privatizare, Gianfranco Polidori a început să fie sistematic şicanat de foştii directori, unii dintre ei în continuare mici acţionari ai Silcom, care nu vedeau cu ochi buni faptul că italianul a pus mâna pe societatea despre care credeau că li se cuvenea lor. Au urmat litigii, procese îndelungi în justiţie, sechestre pe unele active. Datoriile s-au acumulat cu timpul, iar italianul a făcut greşeala să încerce să achite o parte din aceste debite vânzând căteva dintre activele aflate sub sechestru. A plătit pentru această greşeală, fiind condamnat la doi ani cu suspendare. A reuşit să scape Silcom de majoritatea datoriilor, numai că, între timp, a intrat în scenă lichidatorul Elena Popescu, care aproape că a inventat un dosar de insolvenţă. Restul îl ştiţi.
(Gabriel Grigore)
0 Comentarii