Ceea ce s-a dorit a fi cea mai amplă misiune a aviației americane de până atunci în Europa prin care să se distrugă în totalitate rafinăriile de petrol de pe Valea Prahovei s-a terminat cu cel mai mare eșec al acesteia din cel de-Al Doilea Război Mondial. Pierderile suferite de instalațiile petroliere au fost minime. În această misiune s-a înregistrat cea mai mare pierdere suferită de aviația S.U.A., fiind și una dintre cele mai costisitoare din istoria acesteia, ziua de 1 august 1943 fiind desemnată ”Duminica neagră”, iar Ploieștiul a rămas cunoscut între aviatorii americani drept ”cimitirul bombardierelor.”
177 de bombardiere grele B-24 „Liberator” au pornit de pe aeroportul din Benghazi, Libia, cu misiunea de a bombarda de la joasă altitudine rafinăriile amintite. Misiunea s-a soldat cu pierderea a 53 de avioane, dintre care 44 doborâte de aviația și antiaeriana română și germană, celelalte de bulgari, 440 de soldați americani au fost uciși, iar 220 au fost capturați. Cu acest prilej, Forțele Aeriene Americane au decernat cele mai multe medalii pentru o singură misiune, cinci piloți primind Medalia de Onoare, cea mai înaltă distincție oferită de armata americană, dintre care trei postmortem.
În vara anului 1943, Înaltul Comandament al S.U.A. a desemnat ”44/Forty fourth/Bombardament Group”, sub comanda generalului Leon W. Johnson, să organizeze această misiune, al cărei scop ce fusese fixat era distrugerea rafinăriilor de petrol de pe Valea Prahovei, care reprezentau principala sursă de alimentare cu carburanți a mașinii de război germane de pe frontul antisovietic.
Un accent deosebit a fost pus pe pregătirea psihologică a aviatorilor americani, fiind chemat în bază de la Hollywood actorul la modă atunci Tex Mc Crary. Acesta a realizat un ”show” pentru relaxarea acestora. S-a prezentat, printre altele, un film care începea cu o femeie goală, sugerându-se că piloții vor avea de a face cu o țintă asemănătoare unei fecioare virgine, deoarece zona nu mai fusese bombardată până atunci. Se sugera astfel lipsa de experiență a piloților români, dar și a forțelor antiaeriene care aveau misiunea să apere zona. Că românii erau sătui de război și că vor fi primii care vor fugi din fața ”valului nimicitor”. Se dădea ca exemplu un aeroport din Italia, unde în timpul unui atac aerian adăposturile antiaeriene fuseseră ocupate în totalitate de servanții bateriilor antiaeriene, personalul civil nemaiavând unde să se adăpostească.
Citește și Lecția de istorie. Regimentul 4 Argeş, în Războiul pentru Întregire Naţională
N-a fost să fie așa. Artileria antiaeriană a angajat 52 de baterii (21 românești și 31 germane), cu un total de 374 de guri de foc. De asemenea, au decolat 57 de avioane române și germane, în lupte fiind pierdute două aparate românești și 11 germane. Cauzele pentru care cele cinci grupuri de aviație, Liberandos, Circul Ambulant, Pyramiderii, Biletele negre și Scorpionii, nu și-au îndeplinit integral misiunea au fost analizate de forurile conducătoare ale aviației militare americane, astfel că următorul raid masiv, din 31 mai 1944, a fost cu adevărat nimicitor.
De acest episod este legat și un moment amuzant. Regele Mihai a mers pe un aerodrom din apropierea capitalei, unde se găsea un avion american B-24 Liberator intact, pilotul american aterizând forțat fără să-i provoace mari stricăciuni. Se știe că regele era pasionat de avioane, având de altfel și brevet de pilot. Regele a cercetat cu atenție avionul, o minune a tehnicii aviatice de ultimă oră. Stând de vorbă cu ostașii care-l păzeau, i-a întrebat dacă au ceva probleme. Aceștia s-au plâns că soldații germani le-au confiscat trei lăzi cu conserve care se găseau în avion. Regele îi încredințează lui Raoul Bossy, aghiotantul care îl însoțea, misiunea să recupereze lăzile cu conserve, ceea ce și face, înapoindu-se victorios cu cele trei lăzi.
În raportul înaintat superiorilor săi ce se referea la vizita Majestății Sale, comandantul aerodromului precizează cu subiect şi predicat că regele Mihai, la plecare, a luat ca trofee de război un pistol, un porthart și… trei lăzi cu conserve.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecția de istorie. Un erou adevărat
0 Comentarii