În nr. 48, din 26.XI/8 XII 1889, al revistei „Familia” din Oradea, apare un articol de o rară sensibilitate despre Eminescu, sub semnătura lui Nicolae Brânzeu, revista lui losif Vulcan făcându-şi o datorie de onoare din a scrie, număr de număr, după moartea poetului, despre greaua pierdere suferită de literatura română.
De altfel, primul număr de după 15 iunie 1889 apare îndoliat, cu tristul mesaj al lui Vulcan: „Eminescu a murit! Naţiunea mea, îmbracă doliu!… Literatura nostră, jeleşte!… Poesia română, plânge!”. Articolul lui Nicolae Brânzeu vine după cele ale lui Vulcan, Ioan Russu, G. Boteanu şi Titu Maiorescu. În acel moment, Nicolae Brânzeu era student la Blaj, unde îşi făcuse şi clasele primare, şi pe cele gimnaziale (inutil să insistăm acum cât de mult l-au iubit cei din Blaj pe Eminescu şi invers, cu excepţia lui… Alexandru Grama, autorul primei cărţi împotriva influenţei… nefaste asupra tineretului, prin pesimismul propagat de Eminescu!).
Citește și Dar din Palestina pentru Calinic: o icoană cu Maica Domnului
Născut la 23 ianuarie 1869, la Roşia de Secaş, judeţul Alba, Brânzeu avea, aşadar, 20 de ani şi doar câteva articole publicate, în „Tribuna” din Sibiu şi „Gazeta Transilvaniei” din Braşov, când se apleacă asupra morţii lui Eminescu. Şi, cuprins de aceleaşi elanuri patriotice, în 1891, trece clandestin munţii, la 1894 regăsindu-l ca membru în Comitetul Naţional Studenţesc din Bucureşti, cel care a editat revista „Tinerimea română”. În 1895 îşi ia licenţa în studii istorice, având ca subiect al tezei „Şcoalele din Blaj – studiu istoric” (apărută în volum în 1898, la Sibiu), în care vorbeşte, pentru prima oară, despre personalităţile care au învăţat la Blaj (Inochentie Micu Klein, George Bariţiu, P.P. Aron, Gh. Şincai, Petru Maior, Timotei Cipariu, Ioan Maiorescu, Aron Pumnul, Aron Densuşianu etc.). Involuntar, prin studiul său, Nicolae Brânzeu a folosit drept izvor pentru o serie de eminescologi care vor urma, preocupaţi, aceştia, de originea familiei poetului. Astfel, în cataloagele şcolii din Blaj, Nicolae Brânzeu descoperă, la jumătatea secolului 18, mai mulţi elevi purtând numele de Iminovits (Iminovici): Georgius, Ioan, Joseph şi Vasile Iminovici. Într-o lucrare recentă, „Legendă şi adevăr privind biografia lui Eminescu“, Ion Roşu, pornind de la cartea lui Brânzeu şi bazându-se pe documente de arhivă exhaustive, certifică faptul (susţinut şi de marele eminescolog contemporan D. Vatamaniuc) că bunicul poetului, Vasile Eminovici, nu s-a născut în satul Călineştii lui Cuparencu, aşa cum se crede, ci la Blaj. Se înţelege, astfel, mai bine de ce a fost atât de mult atras de Blaj junele Eminescu. Aici, însă, ne interesează doar faptul că lucrarea lui Brânzeu a oferit o asemenea pistă neaşteptată.
Citește și „Romanian Dance Fest”
Revizor școlar în 1896, prefect la 1907
La 5 februarie 1896, proaspătul licenţiat Nicolae Brânzeu este numit revizor şcolar al judeţului Argeş. De la 1 septembrie 1897 şi până la 1 septembrie 1902 va fi profesor suplinitor de limba latină la Liceul „I.C. Brătianu“ din Piteşti, abia în 1907 fiind numit profesor definitiv, prin decret regal. Profesorul Brânzeu este cel care pune bazele Societăţii literare a elevilor „Junimea” şi ale revistei cu acelaşi nume de la Liceul „Brătianu”, dovadă clară că a căutat să insufle (şi să organizeze, dacă putem folosi acest termen) dragostea pentru Eminescu elevilor săi.
În concluzie, Nicolae Brânzeu a fost unul dintre promotorii, la Piteşti, ai geniului eminescian. Nu există mărturii scrise, dar nu ne îndoim că, deseori, a vorbit cu veneraţie elevilor, şi nu numai, despre Eminescu. Mai târziu, în 1907, ca fiu de plugar, după răscoalele ţărăneşti, a fost numit prefect de Argeş, remarcându-se şi în această nobilă activitate. Există şi o carte care i-a fost dedicată prefectului Brânzeu, de Ioan Pop, „Un prefect ardelean de Argeş“, lansată şi la Biblioteca Judeţeană Argeş .
Citește și Stere Gulea şi „Moromeţii” vin la festivalul de film de la Câmpulung care-l omagiază pe Marin Preda
Din nou prefect, în timpul Primului Război Mondial
Biografia sa, credem, nu trebuie uitată: a fost prefect de Argeş în două rânduri, 1907-1911, 1914-1916, în timpul Primul Război Mondial fiind numit prefect de Neamţ; în 1903 se căsătoreşte cu Maria Apostol Gheorghiu, din Văleni, Muscel, devenind, astfel, de-al locului pentru totdeauna; tot Brânzeu mai este autorul broşurilor „Politica conservatoare în şcoală“, Piteşti, 1900, „Expunere a situaţiunei judeţului Argeş“, Piteşti, 1907, „Conferinţe administrative”, 1909, „Lărgirea bazei electorale”, 1912 (reprezentând o conferinţă ţinută la Clubul Partidului Liberal din Piteşti) în 1918, în ziarul „Argeşul” de la Piteşti, scrie despre „Unirea Ardealului la patria mumă”. Moare la 4 noiembrie 1939.
Prefectul eminescolog este și tatăl lui Nicolae Brânzeu, compozitor, dirijor, întemeietorul Filarmonicii Arad, despre care am scris deja.
Pe scurt, nu orice analfabet ajungea prefect de Argeș. Firește, dicta partidul câștigător. Dar, după cum ați văzut mai sus, ce pregătire aveau prefecții!!!
0 Comentarii