Săptămâna trecută, s-a desfășurat la Pitești sesiunea extraordinară de capacitate preoțească, în prezența arhiepiscopului Argeșului și Muscelului, ÎPS Calinic.
La examen au participat 42 de candidați, cu vârste cuprinse între 24 și 40 de ani. Candidații au fost teologi, mireni, dar și clerici absolvenți de teologie, care doresc să candideze pe un post vacant de diacon sau preot la o parohie. Examenul a constat într-o probă scrisă, tip grilă, cu 65 itemi și 4 variante de răspuns, precum și o probă practică, constând într-o predică și o cântare bisericească. Pentru cei care au luat minim nota 9, examenul are valabilitate de doi ani și pot candida cu precădere în mediul urban. Iar pentru cei care au obținut sub această notă, examenul are valabilitate de un an.
Citește și De ziua sa, ÎPS Calinic a fost la școala care îi poartă numele, din locurile natale
Subiectele au fost concepute de o comisie formată din preot Andrei Michai, consilierul administrativ al Arhiepiscopiei, decanul corpului eparhial, și de preot Dan Obrocea, consilier învățământ și tineret. Subiectele au fost compuse din cunoștințe fundamentale de Noul Testament, Liturgică, drept și administrație bisericească, norme sanitare etc. Notele s-au situat între 5.50 și 9.50, nota minimă de promovare fiind 6. Demn de menționat că promovarea concursului nu conferă în mod obligatoriu angajarea, dar poate implica transferul, iar dacă nu există post vacant, cel care a promovat rămâne doar cu statut onorific. ÎPS Calinic a vorbit și despre graba unora spre a primi Taina Hirotoniei.
Potrivit dogmelor, diaconii trebuie să nu se hirotonească înainte de a împlini 25 ani, însă pentru misiunile speciale se pot obține derogări de vârstă. Se recomandă ca bărbatul credincios să nu ajungă imediat preot, ci să treacă prin toate treptele anterioare: să fie cântăreț și psalt (la strană), să fie paraclisier (în Altar) și abia apoi să fie hirotonit diacon, preot și, în cele din urmă, duhovnic. De asemenea, la hirotonire se va cere și un aviz psihologic obținut în ultimele 3 luni.
Citește și Sarmale de post şi sfaturi de sănătate de la ÎPS Calinic
0 Comentarii